logo

Replica Instituției Private Liceul „Da Vinci” la afirmațiile cet. Novițchi Neli privind pretinsa discriminare în accesul la educație


https://www.ipn.md/index.php/ro/replica-institutiei-private-liceul-da-vinci-la-afirmatiile-cet-7542_1090193.html

Am vrea să aducem la cunoștința persoanelor interesate unele aspecte importante, pe care dna Novițchi a omis să le comunice, după părerea noastră, intenționat.

În acest sens, menționăm că Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a examinat plângerea cet. Novițchi pe cazul dat, iar, la data de 06 noiembrie 2020, a fost emisă
Decizia nr.137/20, prin care Consiliul a decis că faptele expuse nu reprezintă discriminare pe criteriu de dizabilitate în acces la instituția de învățământ și în procesul educațional. În decizia sa Consiliul a constat următoarele circumstanțe:

5.6 Consiliul, examinând materialele cauzei si declarațiile în contradictoriu a participanților la procedura administrativă retine că, copilul petiționarei în anul 2018 a fost înmatriculat în clasa I-a în instituția privată de învățământ. La fel, Consiliul retine că, pentru fiecare an de studiu s-a încheiat si un contract de prestări servicii educaționale anume 2018-2019 (clasa I-a) si 2019-2020 (clasa a II-a). Totodată, Consiliul constată că, în baza acestor contracte prima tranșă a contractului de studii se achită la momentul încheierii contractului, iar cea de a doua până la 01 decembrie a anului în curs, fapt confirmat atât de contractul încheiat între pârți (f.d. 51-57), cât si de Regulamentul școlar (f.d. 29-47). Astfel, pentru anul de studii 2019-2020, petiționara urma să achite ce-a de a doua transă a contractului până la data de 01 decembrie 2019, însă nu a făcut-o. Petiționara a menționat atât în plângere, cât si în cadrul audierilor că, s-a prezentat pentru achitarea restantei pentru anul de studii 2019-2020 abia la începutul lunii iunie 2020 adică în afara termenului prevăzut de clauzele contractuale. La fel, Consiliul retine că, în baza aceluiași temei (neachitarea în termenii prevăzuți a contractului de studiu) s-au încetat relațiile contractuale cu alți trei elevi care frecventau instituția de învățământ (f.d. 215-216, 209). În aceste circumstanțe, Consiliul constată că, motivul exmatriculării copilului a fost neexecutarea obligațiilor contractuale în termenii prevăzuți, nu dizabilitatea copilului.

5.7 Referitor la susținerile petiționarei cu privire la discriminarea copilului în procesul educațional, Consiliul a stabilit că elevul, diagnosticat cu hipoacuzie bilaterală sever profundă cu implant cohlear pe ambele urechi, își făcea studiile în clasa a II-a a instituției private de învățământ în baza planului general de studii. Pentru elevul respectiv nu a fost realizat un plan educațional individualizat de studii, copilul nu a fost evaluat de către Comisia multidisciplinară din instituție nici de Serviciul de asistentă psiho-pedagogicä. Consiliul a stabilit că petiționarei i s-a explicat si propus elaborarea unui program educațional individualizat de studii pentru copilul său minor încă în anul 2019 la înmatricularea în clasa a I-a, însă Consiliul a constatat că propunerea a fost respinsă. Mai mult, Consiliul ia act că, la moment, fiind înmatriculat într-o altă instituție, copilul, de asemenea și face studiile în baza programului general de studii.

5.8 Consiliul stabilește că, în perioada în care copilul și-a făcut studiile în instituția de învățământ reclamată, acesta a fost implicat în toate activitățile clasei, inclusiv cele festive, reclamata a prezentat probele de rigoare în acest sens. Nu în ultimul rând, Consiliul a luat act de convorbirea dintre petiționară și profesorul de clasă a copilul din perioada în care elevii și-au făcut studiile la distanță, de unde cert rezultă implicarea cadrului didactic în procesul educațional. Cadrul didactic se interesează de reușitele copilului si propune petiționarei ședințe individuale dacă copilul întâmpină dificultăți, solicită petiționarei conectarea la ora de educație tehnologică pentru socializare cu semenii, petiționara mulțumește cadrului didactic pentru răbdarea si munca depusă vizavi de copilul său.

5.9 Acestea fiind stabilite explicate, Consiliul conchide că faptele examinate nu constituie discriminarea copilului cu dizabilități în procesul educațional, respectiv exmatricularea acestuia nu a fost determinată de dizabilitatea lui, ci de neplata taxei de studii.


După emiterea deciziei de către Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, legalitatea deciziei în cauză a fost examinată de către instanțele de judecată care au menținut-o în vigoare.

În ce privește pretinsa excludere din procesul educațional, menționăm că cet. Novițchi a refuzat de a-și onora obligațiunile contractuale. Totuși, deși au intervenit circumstanțele pentru clauza contractuală de rezoluțiune, Liceul „Da Vinci” a continuat prestarea serviciilor până la finele anului de studiu. Instituția de învățământ s-a condus de interesul copilului și și-a executat integral obligațiile sale contractuale. Astfel, elevul a finalizat clasa a II-a în cadrul Instituției Private Liceul „Da Vinci”.

Referitor la înregistrarea video difuzată, în care apare dna Efrosinia Guzun, menționăm că discuțiile se referă la un caz de agresiune a copiilor de către un elev și nu la situația expusă de cet. Novițchi, ultima, considerăm că, manipulează în așa fel opinia publică.

Referitor la înregistrarea video difuzată, în care apare dna Efrosinia Guzun, menționăm că discuțiile se referă la un caz de agresiune a copiilor de către un elev și nu se referă la situația expusă de cet. Novițchi, considerăm că ultima manipulează în așa fel opinia publică.

În ceea ce privește continuarea relațiilor contractuale cu cet. Novitchi, menționăm că ultima nu a depus niciodată o cerere în acest sens către administrația Liceului și nu a solicitat continuarea studiilor copilului.

Toate învinuirile aduse considerăm că au ca scop încasarea de la Liceul „Da Vinci” a anumitor sume bănești.


Instituția Privată Liceul „Da Vinci” 


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.