logo

Renta încăperilor din Chişinău este cea mai umflată din lume


https://www.ipn.md/index.php/ro/renta-incaperilor-din-chisinau-este-cea-mai-umflata-din-lume-7966_972596.html

Chiria încăperilor din Chişinău, raportată la costul imobilului, este cea mai mare printre oraşele lumii. Potrivit publicaţii filipineze „The Global Property Guide”, venitul brut din rentă ajunge la 14,17% în Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Venitul brut din rentă se calculează împărţind suma anuală a chiriei la preţul imobilului, înmulţit cu 100%, şi este utilizat de economişti pentru a constata dacă preţurile chiriei sunt sau nu umflate. Chişinăul este urmat de Cairo, capitala Egiptului, în care acest indice este 12% şi de capitala Indoneziei, Jakarta – 11,27%. Pe locul şase din primele zece se află capitala Macedoniei, Skopje, cu 10,11%. După cum arată studiul efectuat de „The Global Property Guide”, renta imobilului raportată la costul imobilului este mare în special în capitalele ţărilor cu economii emergente. În Andora (locul 69) aceasta este de 2,19%, în Creta grecească (67 ) – 2,71%, în Roma (64) – 3,62%. Venitul brut din rentă este tratat de economişti ca o „bulă de săpun” (bubble) care se poate sparge în orice moment deoarece nu se bazează pe argumente logice, dar psihologice.