logo

Relaţiile moldo-ucrainene necesită o reformatare, dezbateri IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/relatiile-moldo-ucrainene-necesita-o-reformatare-dezbateri-ipn-7978_1013178.html

În contextul situaţiei din ţara vecină, care se confruntă cu o criză politică, economică şi armată, relaţiile moldo-ucrainene trebuie revăzute şi chiar reformatate. În acelaşi timp, autorităţile moldoveneşti trebuie să înveţe lecţiile Ucrainei ca să nu admită un scenariu asemănător în Moldova. Despre aceasta au vorbit participanţii la dezbaterea cu tema: „Relaţiile moldo-ucrainene în noile condiţii geopolitice şi de securitate regională”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serhii Pyrozhkov, a spus că relaţiile moldo-ucrainene în noile realităţi internaţionale trebuie reformatate. „Şi Ucraina, şi Moldova urmează să semneze Acordul de Asociere cu UE, ambele state şi-au formulat vectorul politicii externe drept cel european. Aceasta este o realitate care trebuie evidenţiată şi care ne-ar permite consolidarea relaţiilor. Ucraina s-a pomeni într-o situaţie complicată, suferă de agresiune militară, i-au fost anexate teritoriile, aceasta tot ar trebui să servească drept motiv pentru a revedea relaţiile bilaterale. „Din punctul meu de vedere, trebuie revăzut şi sistemul internaţional de securitate. Situaţia creată a demonstrat că actualul sistem trebuie nu doar reparat, ci chiar serios revăzut cu implicarea comunităţii internaţionale”, a spus diplomatul.

Preşedintele Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Anatol Ţăranu, consideră şi el că este absolut clară necesitatea reormatării relaţiilor bilaterale în contextul crizei ucrainene. „Republica Moldova se află în apropierea imediată a zonei de criză şi nu poate să nu-şi corecteze politica externă. Ucraina este un partener important, este vecinul nostru şi joacă un rol important în rezolvarea conflictului transnistrean. Republica Moldova trebuie să ţină cont de modificările regionale. Trebuie găsit un loc într-un nou sistem de securitate, acesta ar fi elementul cel mai important de reformatare a relaţiilor”, a spus expertul. Anatol Ţăranu a adăugat că cel mai important să fie identificată noua formă de cooperare, iar din punctul său de vedere reformatarea relaţiilor deja are loc.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, a menţionat că în ultimii 10 ani relaţiile dintre cele 2 state au fost pozitive şi s-au dezvoltat continuu. Acum Moldova şi Ucraina au parteneri economici comuni şi, din păcate, un centru de provocări la fel comun. „Moldova şi Ucraina niciodată nu au avut intenţia rea de a înceta cooperarea în cadrul CSI, dar cele două ţări ulterior s-au reorientat spre integrarea europeană. Atunci când Ucraina urma să semneze Acordul de Asocieze cu UE, iar Moldova să-l parafeze au început provocările. În astfel de situaţie ar trebui impulsionate şi lărgite relaţiile bilaterale”, a opinat expertul.

Dezbaterea cu tema: „Relaţiile moldo-ucrainene în noile condiţii geopolitice şi de securitate regională” este a 31-a ediţie din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”organizat de IPN, în parteneriat cu Radio Moldova, şi susţinut de Fundaţia germană Hanns Seidel.