logo

Refuzul CEC de a înregistra grupul de inițiativă pentru referendumul anti-mixt era de așteptat


https://www.ipn.md/index.php/ro/refuzul-cec-de-a-inregistra-grupul-de-initiativa-pentru-referendumul-7978_1040484.html

Refuzul Comisie Electorale Centrale de a înregistra grupul de inițiativă pentru desfășurarea unui referendum legislativ împotriva actualului sistem electoral a fost unul de așteptat. Declarația a fost făcută de Ștefan Gligor, președintele Biroului executiv al grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului legislativ pentru anularea sistemului mixt de vot, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Ștefan Gligor susține că inițiativa grupului a fost respinsă nemotivat, ilegal, cu încălcarea Constituției, prevederilor Codului electoral. Potrivit lui, în cadrul ședinței CEC a fost îngrădit accesul oamenilor din stradă, care au venit să asiste și care au protestat în fața instituției. „Pentru a reduce locurile la ședința CEC, pentru prima dată a fost chemat întregul aparat al instituției să asiste la această ședință. Aceasta pentru ca oamenilor care au venit la ședința publică a așa-numitei CEC să le fie redus accesul în sală”, a spus Ștefan Gligor.

Vladislav Kulminski, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, susține că puterii nu-i plac procesele care nu pot fi controlate și supravegherea procesului de colectare a semnăturilor pe care intenționa grupul de inițiativă să-l facă ar fi fost foarte dificilă dacă nu chiar imposibilă. Vladislav Kulminski este de părere că dacă CEC ar fi dat acordul, membrii grupului de inițiativă, în timpul adunării semnăturilor, ar fi explicat populației în ce constă acest sistem electoral mixt și că interesele actualei guvernări sunt de a păstra puterea.

Vitalii Andrievschi, directorul Institutului de Politică Eficientă, susține că este normal ca grupul de inițiativă să-și caute dreptate acum în instanțele de judecată moldovenești, apoi în cele europene. A doua cale, potrivit lui Vitalie Andrievschi, este îndemnarea oamenilor la proteste prin care să ceară puterii să facă unele concesii. „Aceasta este o cale democratică normală”, spune directorul IPE.

Pe 12 februarie CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ. În comunicatul instituției se menționează că astfel a fost stabilită necorespunderea inițiativei cu prevederile Codului bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneţia care prevede că elementele fundamentale ale dreptului electoral, în special, sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale şi constituirea circumscripțiilor electorale, nu trebuie amendate decât cel puţin cu un an înainte de alegeri.