Deputaţii Consiliului de reformare a Partidului Liberal au lansat un apel de unificare către toate partidele şi mişcările socio-economice de dreapta. Liderul grupului, Ion Hadârcă, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că apelul de unificare a potenţialului uman are scopul de consolidare a unei drepte politice pro-europene. Acesta a menţionat că a venit timpul să se pună punct dispersării inutile a forţelor româneşti pro-europene, care trebuie să se regăsească într-o singură entitate politică, transmite IPN.
Ion Hadârcă a spus că deputaţii liberali doresc reformarea clasei politice din Republica Moldova, modernizarea ţării, prosperitatea cetăţenilor şi menţinerea cursului de integrare europeană ca prioritate naţională. „Cauza naţională nu poate rămâne pe mâna profitorilor”, a spus Ion Hadârcă. Parlamentarul susţine că deputaţii PL îşi doresc să participe la actul guvernării şi nu vor transformarea partidului într-o grupare la periferia politicii. „Prin această participare vom restabili ordinea firească a valorilor din societate şi vom readuce încrederea electoratului de dreapta”, a subliniat Hadârcă.
Liderul grupului reformatorilor a menţionat că vor insista pe respectarea valorilor liberale: libertatea individului, proprietatea privată, economia de piaţă, libera concurenţă. „Nu vom permite unor politicieni plini de ură şi încrâncenare să privatizeze şi să folosească aceste valori în interes personal, într-o manieră iresponsabilă şi populistă. Nu vom permite ratarea şansei de semnare a Acordului de asociere şi integrarea Moldovei în UE. Nu vom lăsa mâinile în jos, trecând în opoziţie, dându-le şansa forţelor de stânga, antinaţionale şi pro-ruse de a ne umili din nou”, a subliniat Ion Hadârcă.
Deputatul liberal a mai spus că situaţia din PL este gravă şi pentru a restabili ordinea deputaţii îşi propun să introducă mai multe schimbări în statutul şi programul partidului. Aceştia doresc să fie făcute schimbări cu privire la instituţia co-preşedinţiei la conducerea partidului, cu posibilitatea realegerii pe un termen maxim de 2 ani, procesul decizional în partid să fie mai transparent şi să fie introdus votul secret. Aceste modificări pot fi votate la Consiliul Republican al PL. Pentru aceasta este nevoie de acordul a 16 organizaţii teritoriale ale PL, însă deocamdată reformatorii au doar 8.
Consiliul reformator al PL s-a constituit la 12 aprilie. Deputaţii din acest consiliul au fost excluşi din partid la o şedinţă a Consiliul Republican. Decizia este însă contestată de cei pe care îi vizează. Deputaţii invocă că o atare hotărâre se ia la congresul partidului, nu la şedinţa Consiliului Republican.