logo

Rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN: ”Ne angajăm plenar în modernizarea învățământului superior și sporirea competențelor funcționarilor publici.”


https://www.ipn.md/index.php/ro/rectorul-academiei-de-administrare-publica-oleg-balan-ne-angajam-7542_1086899.html

Senatul Academiei de Administrare Publică, în cadrul ultimei ședințe din acest an, a aprobat reformarea organigramei instituției, având ca obiectiv  consolidarea  prestigiului pe piața academică națională, modernizarea procesului de instruire, dar și consolidarea capacității instituționale.

Rebranding-ul structural își propune atât eficientizarea activității și cheltuielilor  instituției, cât și dotarea cu competențe de cercetare mai bune, domeniul științei și cercetării devenind o prioritate fundamentală. Astfel, noua organigramă instituie, pe lângă alte două departamente, Departamentul Știință și doctorat, în cadrul căruia se vor regăsi două entități: Școala Doctorală și activitatea științifică, inclusiv cea a laboratoarelor de cercetare.

„Din momentul înființării școlii doctorale în cadrul AAP până în prezent, avem 22 de doctori în știință, inclusiv patru dețin titlul științific de doctor în științe administrative. Sunt primele lucrări de acest gen, în țară, la specialitatea respectivă. Alte trei teze, susținute recent, urmează a fi confirmate la ANACEC,” a menționat rectorul Academiei de Administrare Publică, prof. Oleg BALAN.

Urmează, totodată,  a fi reorganizat și serviciul managementul calității, care ulterior se va regăsi în Secția Management a Calității. Acordarea asistenței metodologice autorităților publice constituind, de asemenea, o  atribuție a Academiei  de Administrare Publică.

O altă noutate din organigramă o reprezintă  transferarea Centrului de Resurse și Informații în domeniul Economiei Sociale în cadrul Departamentului dezvoltare profesională, care a fost creat în marja proiectului Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programul Operaţional Comun România - Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate. Reforma propusă va asigura economii de peste 460 mii de lei anual.

Oleg Balan, rectorul Academiei de Administrare Publică: „Actualmente, suntem competitivi pentru a reacționa în fața provocărilor societale și ne dorim să rămânem o instituție de învățământ superior capabilă să ofere – prin intermediul disciplinelor și programelor implementate -  noi soluții de politici în domeniul administrației publice, a bunei guvernări. Instituția pe care o conduc rămâne angajată plenar în sporirea competențelor funcționarilor publici, astfel încât să fim un sprijin real în modernizarea administrației și serviciilor publice în Republica Moldova, în implementarea bunelor practici internaționale”.

Academia de Administrare Publică a fost fondată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, la 21 mai 1993. Scopul fondării Academiei – crearea unui sistem de stat de pregătire si perfecţionare a cadrelor pentru organele administraţiei de stat şi de autoadministrare publică locală. În 28 de ani de activitate au finalizat studiile de masterat  6000 de absolvenți;  peste 50 000 de funcționari publici au beneficiat de cursuri de dezvoltare profesională.

          

*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.