„...Autonomia găgăuză nu este, fără doar și poate, o autocrație asiatică, dar recordul „turkmen”, înregistrat la alegerile bașkanului este un semnal de alarmă că e vorba nu numai despre un succes, dar și despre o apreciere a caracterului dubios al peisajului social-politic local...”
---
Mai mult de 91 la sută de voturi, date pentru Irina Vlah la alegeri, abundă de semnificații simbolice pentru a vorbi doar despre o victorie. În același timp, aceasta e și o sentință emisă opoziției găgăuze și o referință cu multiple semne de întrebare acordată sistemului politic din autonomie în întregime. Beneficiarul împrejurărilor constituite este chiar conducătorul reales al regiunii. Dânsa a pus mâna pe toți așii pentru a realiza reformatarea puterii pe verticală și aigurarea unui viitor politic pentru echipa sa. Cu toate acestea, lipsa oponenților și singurătatea Irinei Vlah pe Olimpul puterii din autonomie conține anumite riscuri, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru regiune.
Recordul „turkmen”
Conform datelor CEC al Gagauz-Yeri, Irina Vlah a acumulat în alegerile bașkanului din 30 iunie 91,27 la sută din voturi. Peste câteva zile după publicarea rezultatelor, candidatul Serghei Cimpoeș, care ocupase locul doi, a înaintat în Curtea de Apel Comrat o contestație a rezultatelor alegerilor. El afirma că la alegeri nu a fost înregistrată o prezență suficientă de alegători și, deci, ele nu sunt valide. Această mișcare nu are șansa de a schimba ceva, deoarece chiar în cazul unor alegeri repetate, cu cerințe mai reduse pentru prezență la urne, scorul final o va evidenția pe Vlah.
Din punctul de vedere al statisticii electorale, rezultatul bașcanului reales este un succes incontestabil. Asemenea cifre nu i-au reușit nici chiar lui Alexandr Lukașenko și Ilham Aliev. Unicii din personalitățile statelor postsovietice care au obținut rezultate similare au fost „părinții” poporului turkmen Niiazov și Berdîmuhamedov.
Autonomia găgăuză nu este, fără doar și poate, o autocrație asiatică, dar recordul „turkmen”, înregistrat la alegerile bașkanului este un semnal de alarmă că e vorba nu numai despre un succes, dar și despre o apreciere a caracterului dubios al peisajului social-politic local. Se vede de la o poștă că politicul găgăuz duce o lipsă acută de concurență democratică și pluralism – fenomen de unicat pentru regiune.
Regiunii îi erau proprii pasiunea politică, uneori inacceptabilă ca formă, dar incontestabil pozitivă pentru procesul politic și constituirea elitei politice. Chiar actuala echipă de guvernământ este rezultatul unei confruntări politice din anii 2010 – 2015. În prezent, lipsa unei concurențe puternice poate marca începutul unei stagnări politice, cu toate consecințele de rigoare – de la abuzuri din partea puterii până la calitatea scăzută a deciziilor luate.
Loc vacant de „opozant”
Pe de altă parte, din punct de vedere legislativ și al regulilor formale, toți politicienii din autonomie dispun de posibilități egale. Opoziția locală dispune de resurse financiare sau de sponsori solizi, se poate contrapune propagandei din partea puterii și prin intermediul ziarelor proprii și a televiziunii publice ca să scoată în vileag greșelile puterii. De fapt, au făcut aceasta mereu. Și dacă, cu toate acestea, nouă din zece participanți la scrutin au preferat să-și exprime adeziunea față de puterea în exercițiu și au respins alternativa opozanților, înseamnă că problema se ascunde, mai întâi de toate, în respectivii opozanți.
După alegerile bașkanului, care au atestat pierderea zguduitoare a echipei lui Nicolae Dudoglo, care se pretindea a fi până atunci principalul opozant găgăuz, dar care nu s-a încumetat să participe în cursa electorală, e cazul să te întrebi: dar există, oare în genere, vreo opoziție actualului bașkan? Serghei Cimpoeș, care a luat în data de 30 iunie circa 7 la sută din sufragii, și-a atribuit, volens-nolens, titulatura de opozant principal al puterii. Pe viitor, el ar putea să-și consolideze această alură și să-și extindă influența. Deocamdată, însă, nu dispune nici de echipă, nici de capacitatea de a prezenta o alternativă pozitivă. Iată de ce locul opoziției sistemice, probabil, este vacant în Găgăuzia. Până la constituirea ei, Vlah trebuie „să se mulțumească” cu critici din partea activiștilor publici, bloggeri și persoane anonime din internet.
Lupta pentru noile generații
Din obișnuință, problema absenței unor concurenți ai actualului bașkan este legată de lipsa luptei politice instituționalizate în autonomie. Altfel spus, lipsa unor partide regionale limitează posibilitatea cultivării elitei politice locale. E un argument logic, dar nu decisiv. La urma urmei, încă cinci ani în urmă, grupările politice locale aveau succes în forma oarecum ascunsă a unor organizații obștești și în regiune exista barem o aparență a concurenței. În prezent, nu mai este nici aceasta.
În căutarea cauzei merită să ne adresăm factorului demografic. Marea majoritate a celor plecați în căutarea unui câștig peste hotare sunt persoane active tinere sau de vârstă medie. Anume din această categorie a populației apar, de obicei, lideri politici, dar în prezent anume ea este slab reprezentată, lăsând înainte generațiile de copii și cele de pensionari sau din pragul pensionării.
Cu majoritatea locuitorilor de vârstă înaintată, care constituie majoritatea electoratului, Vlah a stabilit o comunicare eficientă. Ea a obținut loialitatea lor și puțini s-ar apuca să-i facă concurență, mai ales dacă e condiționată de două momente: mai întâi de toate, grupul demografic care ar putea genera potențiali lideri este cea mai nereprezentativă. Într-al doilea rând, puținii politicieni tineri, care ar putea apărea în Găgăuzia, vor avea în față problemă foarte complicată de tehnologie politică – să găsească limbaj comun cu electoratul în vârstă, care are interese specifice și gândire inertă.
Cu toate acestea, încă nu a fost cucerită partea tânără a societății găgăuze. În cadrul ultimelor alegeri Irina Vlah a încercat să obțină susținerea noilor generații, acestui aspect fiindu-i consacrată o serie de acțiuni electorale. În general, însă, acest grup-țintă n-a fost principalul din strategia electorală. De aceea, dacă în Găgăuzia ar putea să apară o reală concurență pentru electorat, ea se va produce, mai degrabă, pe acest sector. Puțin probabil ca ea să developeze în timpul apropiat noi pretendenți la fotoliul de bașkan. Dar la nivel local poate să apară „sânge nou” în politicul găgăuz.
Veaceslav Craciun
