logo

Record de participanţi la Europenele de taekwondo pentru tineret


https://www.ipn.md/index.php/ro/record-de-participanti-la-europenele-de-taekwondo-pentru-tineret-7979_1004700.html

Cea de-a IV-a ediţie a Campionatului European de taekwondo WTF (versiunea olimpică) pentru tineret sub 21 de ani va avea un număr record de participanţi. 300 de sportivi din 42 ţări europene vor lupta pentru medaliile competiţiei, care va fi găzduită în premieră de Republica Moldova, în perioada 18-21 aprilie, la Sala Polivalentă din Chişinău, transmite IPN.

„Avem o responsabilitate în faţa publicului moldovenesc. Nu e uşor să găzduieşti astfel de evenimente majore, dar am depus eforturi considerabile. Suntem motivaţi şi dornici de performanţe. Ne dorim cel puţin 3 locuri premiante”, a declarat Igor Iuzefovici, preşedintele Federaţiei de taekwondo WTF din Republica Moldova în cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, 17 aprilie. Culorile Moldovei vor fi apărate de 13 sportivi, iar cele mai mari şanse la medalii le au Vladislav Arventi şi Andrei Rotaru.

Pentru organizarea campionatului forul de profil a cheltuit mai mult de 200 de mii de euro. „Vom avea un campionat puternic cu un număr record de participanţi. Sunt convins că totul se va desfăşura la cel mai înalt nivel” a menţionat Athanasios Pragalos, preşedintele Uniunii Europene de Taekwondo.

Cu ocazia Campionatului European, la Chişinău are loc şi Asambleea Uniunii Europene de taekwondo, la care participă circa 400 de oficiali.