logo

Reacții la hotărârea Curții Constituționale


https://www.ipn.md/index.php/ro/reactii-la-hotararea-curtii-constitutionale-7965_1074699.html

Partidele politice au venit cu reacții după ce Curtea Constituțională a declarat că alegerile parlamentare și prezidențiale nu pot avea loc în aceeași perioadă, transmite IPN.

Partidul Socialiștilor anunță că susține ideea președintelui Igor Dodon ca primul decret semnat de șeful statului după alegerile prezidențiale din toamnă să fie despre dizolvarea actualului Parlament.

„PSRM a luat act de hotărârea Curții Constituționale, care explică faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat în decurs de șase luni până la alegerile prezidențiale, iar un scrutin parlamentar anticipat nu poate fi organizat în aceeași zi cu scrutinul prezidențial”. „Noi ne-am fi dorit să economisim banii cetățenilor și să fie organizate alegerile parlamentare anticipate în aceeași zi cu cele prezidențiale, la 1 noiembrie, dar ne conformăm hotărârii Înaltei Curți”, se menționează într-un comunicat de presă al socialiștilor.

Potrivit PSRM, „acest Parlament s-a afundat în multiplele scandaluri de corupere a deputaților, astfel că el nu mai reprezintă votul cetățenilor dat anul trecut”. „Boicotarea ședințelor plenare de către Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor este un alt motiv de discreditare. În actuala situație, doar cetățeni sunt cei care trebuie să decidă cine să le reprezinte interesele în Parlament”, se mai spune în comunicatul PSRM.

Și președintele Partidului Pro Moldova, Andrian Candu, a venit cu o reacție după decizia Curții, menționând că acum agenda partidelor de opoziție trebuie să fie concentrată în zona așteptărilor și nevoilor cetățenilor. „Concurența orgoliilor trebuie stopată, deoarece suntem în pragul unor revolte sociale din cauza sărăciei care se aprofundează, precum și a injustiției din țară. Curtea Constituțională a emis o decizie care nu lasă loc de interpretări, din acest moment trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un Guvern capabil să relanseze economia și să asigure siguranța oamenilor în Moldova”, a spus Andrian Candu. Formațiunea îi solicită Guvernului Chicu „să-și retragă asumarea iresponsabilă din Parlament și să deblocheze activitatea principalelor instituții ale statului”.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a menționat că a luat act de dispozitivul hotărârii Curții Constituționale, însă va aștepta considerentele pentru a desluși nuanțele care au stat la baza lucrurilor decise. „Indiferent de orice, nu cred că Republica Moldova are vreo șansă să meargă înainte cu un Parlament ales după chipul și asemănarea lui Plahotniuc. Chiar nu cred. Prima zi când este posibilă dizolvarea Parlamentului, conform dispozitivului hotărârii (dar, repet, trebuie să vedem și considerentele), este 24 decembrie 2020”, menționează parlamentarul.

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a declarat că decizia de astăzi a Curții Constituționale era previzibilă și se încadrează cu strictețe în litera și spiritul Constituției. Potrivit lui, „cine se aștepta ca textul Constituției să fie din nou interpretat în contextul unor interese politice de moment, s-a înșelat”. „Fac un apel și de aceasta dată la rațiune și responsabilitate publică către fiecare deputat din Parlamentul Republicii Moldova și îi îndemn să facă ceea ce trebuie pentru țară și pentru milioanele de oameni care așteaptă de la noi soluții concrete pentru situația critică în care cu toții ne aflăm. Oamenii au nevoie de securitate sanitară, socială și economică, nu de combinații politice, juridice sau propagandistice care nu fac altceva decât să distrugă complet Republica Moldova”, susține Andrei Năstase.