logo

Reacția poliției la altercațiile dintre diaspora azera și armeană


https://www.ipn.md/index.php/ro/reactia-politiei-la-altercatiile-dintre-diaspora-azera-si-armeana-7967_1075054.html

Poliția s-a autosesizat pe marginea altercaţiilor care au avut loc la protestul desfășurat de către reprezentanții diasporei azere din Republica Moldova, dintre aceştia şi reprezentanții diasporei armenilor, iar persoanele implicate urmează a fi documentate și trase la răspundere conform prevederilor legislației Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit poliției, în timp ce protestatarii se aflau în adiacentul sediului Ambasadei Armeniei în Republica Moldova, între grupurile menționate s-a iscat un conflict, fapt pentru care a intervenit Poliția, în comun cu Inspectoratul General al Carabinierilor, dispersând părțile participante, cu asigurarea ordinii publice pe perioada deplasării spre locațiile planificate.

Poliţia precizează că a convocat reprezentanții ambelor părți implicate în incidentul menționat, pentru aplanarea situației create și evitarea incidentelor și restabilirea relațiilor amicale între etnii, precum și neadmiterea acțiunilor ilegale bazate pe ură rasială.

Conform declarației prealabile a Congresului Azerilor din Republica Moldova, a fost preconizată desfășurarea unei întruniri pașnice în mai multe locuri, între orele 10.00 -12.00 în municipiul Chișinău. Protestul a fost organizat „împotriva provocării comise de forțele armate ale Armeniei în direcția regiunii Tovuz a frontierei azero-armeană, precum și în sprijinul forțelor armate din Azerbaidjan”, au precizat organizatorii.