logo

Reacția PAS la invitația lansată de PLDM


https://www.ipn.md/index.php/ro/reactia-pas-la-invitatia-lansata-de-pldm-7965_1075647.html

Partidul Acțiune și Solidaritate menționează că și-a înaintat deja candidatul la funcţia de preşedinte, în persoana Maiei Sandu, iar principalul obiectiv al formațiunii „este bunăstarea oamenilor, prin alungarea de la putere a lui Dodon și a celorlalți hoți de miliarde”. Comentariul vine în contextul în care Partidul Liberal Democrat a invitat PAS și Platforma DA la dialog pentru a crea un bloc electoral care să participe cu un candidat comun la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, transmite IPN.

„E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal pe spatele cetățenilor. Și alegătorii PAS, și cei ai Platformei DA, ai PL, ai PDM sau ai PLDM s-au săturat de hoți. Îi chemăm să o sprijine pe Maia Sandu pe toți oamenii care vor să scape de hoție și de toți hoții în frunte cu Dodon. Acesta va fi adevăratul bloc electoral, al alegătorilor, nu al liderilor politici care astăzi sunt, iar mâine – nu”, menționează PAS pe pagina sa de Facebook.

PLDM a menționat că apelul către cele două formațiuni vine în contextul conștientizării importanței scrutinului prezidențial, dar și în contextul conștientizării pericolului deturnării vectorului de politică externă prin abandonarea parcursului de integrare europeană. Un alt motiv invocat este că doar prin unitatea de acțiuni a partidelor pro-europene și naționale poate fi atins obiectivul aderării Republicii Moldova la UE.