logo

Reacția lui Iurie Leancă după declarațiile lui Veaceslav Platon


https://www.ipn.md/index.php/ro/reactia-lui-iurie-leanca-dupa-declaratiile-lui-veaceslav-platon-7965_1067222.html

Fostul premier Iurie Leancă vine cu o reacție după comentariile lui Veaceslav Platon în care a fost vizat.  „Voi demonstra că aceste declarații și campanii mediatice nu au nicio bază factologică. Și voi cere în instanță ca, așa cum au manipulat timp de patru ani de zile, alți patru ani să prezinte dezmințiri, scuze publice și să plătească despăgubiri morale pe care le voi dona celor nevoiași”, menționează fostul premier, citat într-un comunicat remis presei, transmite IPN.

„Domnul Platon, cel care este considerat cel mai mare raider din spațiul post-sovietic, iată vine și zice că nu a fost bine că Guvernul s-a implicat în toamna 2014 când s-au eliberat garanțiile bancare. Probabil pentru el ar fi fost bine ca jumate de milion de cetățeni să rămână fără depunerile bănești, ca sistemul bancar să se prăbușească. Iar el să cumpere bănci la preț de doi bani, ca întreaga economie a Moldovei să fie paralizată, ca după aia să urmeze un protest fără precedent, iar la alegerile din noiembrie 2014 urmând să câștige partidele revanșarde filo-ruse”, menționează Iurie Leancă.

Potrivit lui, „acesta de fapt era obiectivul lui Platon și al celor care-l ghidau”. „Îmi aduc aminte în acest context și de unele informații din vara 2014 despre eforturile lui Platon de a cumpăra câțiva deputați pentru a nu permite ratificarea Acordului de Asociere cu UE”, a mai spus fostul prim-ministru.

Veaceslav Platon, fost deputat, condamnat la 30 de ani de închisoare în două dosare penale, susține că Iurie Leancă ar fi fost implicat „în totalitate” în „furtul al miliardului”, în urma căruia a fost fraudat sistemul bancar din Republica Moldova. Totodată, Veaceslav Platon consideră că Iurie Leancă „nu înțelegea ce face”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, realizate în penitenciar.