logo

Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 23 martie


https://www.ipn.md/index.php/ro/razboiul-ruso-ucrainean-cronica-ipn-de-ieri-pana-azi-7978_1088663.html

Ucraina așteaptă decizii

La summitul NATO din 24 martie, care va avea loc cu participarea președintelui Joe Biden, țările membre intenționează să discute despre posibila utilizare de către Rusia a armelor chimice, biologice, nucleare și cibernetice. Washingtonul a avertizat recent că Rusia va avea de confruntat consecințe serioase dacă va folosi arme chimice în Ucrainei.

Ministerul britanic al Apărări a atenționat că Federația Rusă pregătește o operațiune cu arme bio-sau chimice pe care va încerca să o atribuie altcuiva pentru a încerca să-și justifice prezența în Ucraina.

E pace peste tot, numai nu în Kiev

Adresându-se parlamentarilor italieni, președintele Zelensky a relevat că invadarea Ucrainei a fost finanțată din exporturile de petrol și gaze. El a chemat să se renunțe la procurarea resurselor energetice rusești, deoarece războiul este nu „numai împotriva Ucrainei. Scopul lor este Europa”. Președintele ucrainean i-a îndemnat pe italieni să nu fie o zonă de agrement pentru ucigași și a cerut blocarea imobilelor și iahturilor rusești din Italia.

El a amintit că războiul din Ucraina, țară dintre cele mai mari furnizoare de alimente, ar putea provoca o criză alimentară la nivel mondial.

E deja a doua oară de la începutul războiului când Zelensky se adresează publicului și decizionarilor italieni. Până acum președintele ucrainean a avut evoluții televizate în fața legislatorilor americani, englezi, israileni.

Războiul care îi face pe toți mai săraci

Secretarul general al ONU, António Guterres, citat de BBC, a spus că „chiar dacă va cădea Mariupolul, Ucraina nu poate fi cucerită oraș cu oraș, stradă cu stradă, casă cu casă. Câți ucraineni și ruși vor fi uciși înainte ca toată lumea să înțeleagă că nu există învingători în acest război - doar perdanți”. Vorbind despre repercusiunile resimțite în întreaga lume, secretarul general al ONU a menționat creșterea bruscă a prețurilor la alimente, energie și îngrășăminte care amenință să genereze o foamete globală.

Portavocile statului-agresor, reduse la tăcere

Ministerul Justiției din Ucraina va intenta procese judiciare pentru a pune în legalitate interzicerea partidelor politice pro-ruse, dispusă de Consiliul de Securitate Națională și Apărare.
 
Printre motivele interzicerii a 11 partide politice se numără propaganda războiului, solicitările pentru schimbarea ordinii constituționale, amenințările cu încălcarea suveranității Ucrainei și colaboraționismul. În fața justiției vor compare și persoane cu suspiciune de subminare a suveranității Ucrainei. Totodată, se menționează că susținătorii partidelor nu poartă nicio răspundere legală, iar interzicerea activităților de partid nu înseamnă că anumiți politicieni își vor opri activitatea.

Crime de război, în plină desfășurare

Cu referire la CNN, RBC-Ucraina scrie că Statele Unite ale Americii dispun de dovezi clare că armata rusă a deschis focul asupra infrastructurii civile a Ucrainei. Astfel de acțiuni ale agresorului sunt considerate crime de război.

Potrivit unui înalt oficial american în domeniul apărării, „administrația (Biden) se va implica pentru documentarea unor numeroase investigații în derulare. În cadrul acestor atacuri nediscriminatorii și deliberate asupra bunurilor civile și asupra populației Ucrainei vedem dovezi clare că se comit crime de război”, a spus oficialul.

Nemții nu vor da mâna cu toți rușii

Normalizarea relațiilor Germaniei cu Rusia este exclusă atâta timp cât este condusă de președintele Vladimir Putin, a declarat copreședintele partidului de guvernământ al social-democraților, Lars Klingbeil, într-un interviu pentru Bild, citat de presa ucraineană.

„Cred că acest război a marcat sfârșitul lui Putin”, a spus Klingbeil, adăugând că, după patru săptămâni de război în Ucraina, sprijinul pentru guvernul lui Putin și serviciile sale de securitate începe să se prăbușească. „Procesele politice din Rusia vor lua foarte repede avânt dacă lui Putin i se vor pune întrebări. Își conduce țara către nenorocire”, a spus el.

O sursă a tabloidului Page Six, axat pe viața celebrităților, speculează că, în timp ce președintele rus Vladimir Putin poartă un război sângeros împotriva Ucrainei, amanta sa Alina Kabaeva și copiii lor se ascund în Elveția - de unde pot fi expulzați. Prietenele, comparând pe Alina cu femeia lui Hitler, Eva Braun, o conving să-l influențeze pe bărbat să renunțe la război.

Limba maghiară, foarte specială

După ce ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto a spus că Budapesta nu va sprijini sancțiunile UE împotriva Rusiei în sectorul energetic și s-a opus, de asemenea, zonei de excludere a zborurilor deasupra Ucrainei, precum și misiunii de menținere a păcii propuse de Polonia, externele ucrainene au avertizat că dacă Federația Rusă își va atinge obiectivul său în Ucraina, lupta va continua cu vecinii săi din vest.

Și viceprim-ministra pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, Irina Vereșciuk, a criticat guvernul maghiar, care nu sprijină sancțiunile legate de războiul Rusiei în Ucraina. „Despre ce e vorba? Se dorește gaz rusesc la preț mic? Sau poate se vrea Transcarpatia noastră?”, a scris Vereșciuk pe Facebook.

Ea a invocat „greșelile celui de-al Doilea Război Mondial, când Ungaria a făcut o alegere greșită. Nu e ușor să faci o alegerea corectă, în schimb, te miști cu ușurință după aceasta”, a conchis oficiala.

Se bombardează, dar fotografiile nu sunt adevărate

În Rusia, jurnalistul Alexandr Nevzorov s-a exprimat împotriva războiului (vezi cronica IPN), ceea ce a servit drept motiv pentru a i se incrimina „informații în mod deliberat false despre bombardarea intenționată a unei maternități din orașul Mariupol de către Forțele Armate ale Federației Ruse”.

„Publicațiile au fost însoțite de fotografii neveridice ale civililor afectați de bombardamente”, au spus autoritățile într-un comunicat.

Anterior, acestea au declarat că fotografiile despre bombardarea maternității din Mariupol de către trupele ruse sunt false. Apoi, departamentul a recunoscut bombardamentul, dar a declarat că în maternitate era dislocată o bază „neo-nazistă”. Partea ucraineană a declarat că în maternitate nu se aflau soldați ucraineni.
 
La restaurant nu se merge cu tancul

Fostul președinte al Poloniei Alexander Kwasniewski, într-un interviu cu fondatorul publicației „GORDON” Dmitri Gordon, a spus că invadarea Ucrainei „este o greșeală istorică. Nu doar că pierde Ucraina pentru totdeauna... Putin, pe de o parte, spune: „Suntem un singur popor”, iar pe de alta luptă cu acest popor. De ce un tânăr de 20 de ani vine la Harkov cu tancul? Ar putea să vină la Harkov cu autobuzul sau cu mașina lui, să meargă la un restaurant bun, să vorbească limba (lui Putin). Pentru că vorbirea rusă nu este o problemă la Harkov. Cred că aceasta este o greșeală istorică. Nu am crezut că ar face-o. Dar, din păcate, a făcut-o", a spus politicianul.