logo

Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 aprilie


https://www.ipn.md/index.php/ro/razboiul-din-vecinatate-cronica-ipn-de-ieri-pana-azi-7978_1089436.html

40 de state s-au unit pentru a ajuta Ucraina

La inițiativa Statelor Unite, la baza americană Ramstein din Germania, a avut loc o reuniune strategică a Grupului consultativ pentru apărarea Ucrainei, care a întrunit 40 de țări - membre NATO și din afara Alianței.

Ministrul american al apărării Lloid Austin a remarcat rezistența Ucrainei la invazia rusă. El a subliniat că, în timp ce Rusia a intrat în război din cauza ambițiilor personale ale lui Putin, Ucraina își apără din necesitate suveranitatea și democrația. „Dar miza depășește cu mult Ucraina și chiar Europa. Invazia rusă este nefondată, iresponsabilă și ilegală, este un atac împotriva ordinii mondiale bazat pe reguli și o provocare pentru oamenii liberi din întreaga lume...”.

Ca urmare a negocierilor, Berlinul și alte capitale au decis pentru prima dată să sprijine Kievul cu arme grele.

În contextul efortului de creare a unui front comun al lumii libere, Rusia a răspuns că ar putea ataca punctele decizionale de la Kiev. „Dacă cineva dorește să intervină din exterior în situația din Ucraina și să creeze o amenințare strategică pentru Rusia, răspunsul va fi fulgerător. Toate deciziile privind loviturile-fulger în cazul unei amenințări la adresa securității strategice a Federația Rusă au fost luate”, a declarat Vladimir Putin.

Britanicii ar considera perfect legal transferul acțiunilor militare pe teritoriul Rusiei

Ministrul forțelor armate britanice James Hippie a declarat la Times Radio, citat de The Guardian „că Ucraina era o țară suverană care trăia pașnic în granițele sale, iar (...) în război, este perfect legal ca Ucraina să țintească adânc în Rusia pentru a perturba logistica, care, dacă nu ar fi perturbată, ar contribui direct la decesele și masacrele de pe pământul ucrainean”, a spus ministrul.

La rândul său, premierul Boris Johnson a spus că Marea Britanie nu va obiecta, dacă Ucraina ar folosi armele care i-au fost furnizate împotriva țintelor din Rusia.

Războiul din Ucraina se resimte în Rusia

De la începutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, în statul-agresor au avut loc o serie de incendii la instalații care sunt într-un fel sau altul legate de războiul împotriva Ucrainei.

Consilierul președintelui ucrainean Mihailo Podoliak crede că intensitatea „demilitarizării” Rusiei în zonele limitrofe cu Ucraina va crește: „Acolo vor apărea stările de panică, situații de conflict, vor exploda depozite. Iar acest fenomen va fi din ce în ce mai profund”.

Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Polonia și Bulgaria

Din cauza refuzului Varșoviei și Sofiei de a plăti gazul rusesc în ruble, Gazprom a blocat furnizarea gazelor către Polonia și Bulgaria. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit șantaj suspendarea livrărilor și a spus că UE este pregătită pentru un astfel de scenariu și plănuiește un răspuns: „Suntem pe cale de a da răspunsul nostru coordonat. Europenii pot fi siguri că suntem uniți și suntem solidari cu statele membre afectate."

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins acuzațiile că Rusia folosește gazele naturale ca instrument de șantaj, declarând că Rusia este un furnizor sigur de energie. Peskov nu a spus câte țări au fost de acord să plătească gazul în ruble, dar a spus că Rusia a introdus noua regulă din cauza sancțiunilor luate de „țările neprietenoase împotriva noastră”.

Ca răspuns la decizia Gazpromului de a întrerupe aprovizionarea cu gaze, Bulgaria urmează să revadă contractele cu monopolul rus, inclusiv privind tranzitul pompat prin conducta Turkish Stream către Serbia și Ungaria. „Trebuie să arătăm că șantajul unilateral nu este o relație pe care Bulgaria o va tolera”, a comentat prim-ministrul bulgar Kiril Petkov.

SUA au adoptat o nouă abordare a războiul Rusiei în Ucraina

În urma vizitei șefilor Departamentului de Stat și al Pentagonului în Ucraina, Statele Unite au decis să-și schimbe strategia față de Rusia, anunță media ucraineană. Washingtonul își propune să obțină pe câmpul de luptă o victorie atât de hotărâtă încât Federația Rusă să nu mai fie în stare să lanseze noi atacuri. În acest sens, oficialii americani numesc furnizarea de arme către Kiev „o investiție în neutralizarea armatei și marinei ruse pentru următorul deceniu”.

FMI a deschis un cont special pentru Ucraina

Fondul Monetar Internațional a creat un cont administrativ special prin care Ucraina va primi lunar câte cinci miliarde de dolari. Mijloacele transferate în acest cont vor fi folosite pentru acoperirea deficitului bugetar apărut din cauza războiului.

Animozitățile au drept scop destabilizarea Moldovei

În legătură cu diversiunile înscenate ieri în zona transnistreană a Republicii Moldova, „Evropeiska pravda” de la Kiev opinează că „principala amenințare nu este un atac din direcția Transnistriei, ci o posibilă invazie a trupelor ruse în Transnistria și în general, în Moldova, din direcția Sud, ceea ce ar complica semnificativ situația de pe front a Ucrainei, mai ales, pe fundalul încercării Rusiei de a tăia accesul în sudul regiunii Odesa”.

Sursa lămurește că un atac asupra Transnistriei din partea forțelor armate ale Ucrainei ar crea probleme uriașe Ucrainei - inclusiv pierderea sprijinului și aprovizionării cu armament din partea statelor NATO. Din fericire, Kievul nu pune pe tapet și chiar respinge această idee.

„Evropeiska pravda” afirmă că „există motive să credem că scopul recentelor ostilități este, în primul rând, destabilizarea Moldovei, care acum se îndepărtează tot mai mult de Rusia”.

Undă verde pentru mărfurile ucrainene în UE

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat aseară pregătirea unei decizii importante a UE privind eliminarea tuturor taxelor și cotelor la exporturile ucrainene pentru un an, precum și suspendarea tarifelor antidumping.

El a relevat că a discutat detaliile acestei propuneri cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Îi sunt recunoscător personal și tuturor prietenilor noștri europeni. Acest lucru ne va permite să menținem o activitate economică maximă, producția noastră națională. Prin urmare, astăzi am discutat despre cum să creștem potențialul coridoarelor de transport la granița noastră de vest", a spus Zelenski.