Rata inflaţiei în luna mai a constituit 1,2%
https://www.ipn.md/index.php/ro/rata-inflatiei-in-luna-mai-a-constituit-12-7966_959797.html
Preţurile de consum în luna mai curent au crescut cu 1,2 la sută, comparativ cu aprilie, inclusiv la produse alimentare - cu 1,6 la sută, la produse nealimentare - cu 1,4 la sută şi la servicii prestate populaţiei - cu 0,3 la sută.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistic, creşteri mai mari a preţurilor în perioada de raport au fost înregistrate la cartofi - cu 13,9 %, mere proaspete – cu 14,1%, peşte proaspăt - cu 4,3%, zahăr – cu 3,5%, crupe de hrişcă – cu 2,7 şi la legume – cu 1%.
La mărfuri nealimentare majorări de preţuri au fost fixate la articolele giuvaiere din aur – cu 10,1%, combustibil – cu 3%, materialele pentru construcţie – cu 1,9% şi la medicamente – cu 2,6%.
În această perioadă, s-au majorat tarifele pentru prestarea serviciilor
transportului feroviar interstatal – cu 5%, transportului aerian – cu 1,9 %, reparaţia locuinţelor - cu 1,7% şi pentru reparaţia televizoarelor - cu 3,3%.
Totodată, în luna mai la unele produse au fost înregistrate reduceri de preţuri. Astfel, castraveţii de seră s-au ieftinit cu 32,7%, tomatele proaspete de seră – cu 7,5%, ouăle - cu 10,6%, brânza de vaci – cu 1,8% laptele – cu 1,1%.
În luna mai curent, rata inflaţiei a crescut cu 7,2% faţă de decembrie 2005.