logo

Răspunsul Procuraturii referitor la privatizarea hotelului Codru


https://www.ipn.md/index.php/ro/raspunsul-procuraturii-referitor-la-privatizarea-hotelului-codru-7965_1071590.html

Nu există dosar penal în cazul privatizării prin concurs comercial a întreprinderii de stat „Complexul hotelier Codru”. Este răspunsul oferit de Procuratura Generală la solicitarea vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari.

Contactat de IPN, Alexandru Slusari a menționat că Procuratura face referire la o decizie de judecată definitivă, emisă în contextul contestării privatizării în instanță, acum câțiva ani. „Am primit răspuns și de la Agenția Proprietății Publice. Ei consideră că, după această decizie, subiectul Codru este închis”, a menționat deputatul.

 La sfârșitul lunii ianuarie, Alexandru Slusari a expediat Procuraturii Generale un demers prin care a solicitat să fie informat dacă, din 2010 și până în prezent, a fost pornit vreun dosar penal cu privire la privatizarea prin concurs comercial a întreprinderii de stat „Complexul hotelier Codru”. Or, potrivit lui, Curtea de Conturi reflectă în hotărârea sa încă de acum zece ani că acest proces s-a efectuat în detrimentul statului, fiind ratate venituri de peste 161 de milioane de lei.

În 2008, complexul a fost vândut la un preț de 50 de milioane de lei, adică până la patru mii de lei pentru metru pătrat. Din raportul Curții de Conturi reiese că prețul minim și mediu de vânzare a unui metru pătrat a încăperilor din vecinătate era de 17-23 de mii de lei.