logo

Raportul final privind prejudiciul cauzat de secetă în Moldova va fi prezentat donatorilor internaţionali la 20 august


https://www.ipn.md/index.php/ro/raportul-final-privind-prejudiciul-cauzat-de-seceta-in-moldova-va-7966_965960.html

La 20 august experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) şi ai Comisiei Europene vor prezenta donatorilor internaţionali raportul final privind prejudiciul cauzat de secetă în R. Moldova, în vederea acordării ajutorului umanitar. R. Moldova a solicitat donatorilor internaţionali 300 mii de tone de producţie agroalimentară sub formă de ajutor umanitar. Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Anatolie Spivacenco spune că deja mai multe ambasade acreditate în ţara noastră s-au arătat dispuse să acorde ajutoare umanitare Moldovei. Printre acestea el a menţionat ambasadele Cehiei, Ucrainei, Sloveniei. Donaţiile vor putea veni în Moldova, numai după prezentarea raportului oficial întocmit de experţii internaţionali. Guvernul deja planifică să distribuie ajutoarele umanitare producătorilor agricoli şi păturilor socialmente-vulnerabile. Statul se angajează să asigure transparenţă procesului. Premierul Vasile Tarlev a dispus crearea unei comisii speciale care să repartizeze toate ajutoarele umanitare. Comisia va fi condusă de viceministrul Economiei şi a Comerţului, Viorel Melnic. Până în prezent, pierderile cauzate de secetă sunt estimate la circa 12 mlrd lei (1 mlrd USD).