logo

Raportul avocatului poporului în cazul Brăguța


https://www.ipn.md/index.php/ro/raportul-avocatului-poporului-in-cazul-braguta-7967_1038628.html

Cazul lui Andrei Braguța, tânărul care a decedat într-o instituție penitenciară, a demonstrat că, deși se implementează reforme în diferite domenii sectoriale, nu s-a reușit revizuirea tuturor actelor normative, inclusiv a celor de reglementare internă, motiv pentru care la nivel de instituții și subdiviziuni se mai lucrează pe vechi. Totodată, se atestă lipsa în sistemul medical a unui registru electronic unic al persoanelor cu maladii psihice, după modelul celui bolnavilor de HIV/SIDA și de tuberculoză, care să permită evidența pacienților și urmărirea tratamentului. Concluziile se conțin în Raportul avocatului poporului privind rezultatele investigării cazului de deces a lui Andrei Brăguța în custodia statului, prezentat marți, 5 decembrie, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, avocatul poporului Mihail Cotorobai a declarat că s-a autosesizat pe marginea acestui caz răsunător pe data de 30 august. Avocatul poporului nu și-a propus să substituie sarcina autoritățile publice, a organelor de drept sau să acumuleze probe pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. Scopul a fost identificarea motivelor care au condus la decesul lui Andrei Brăguța, dar și a problemelor de sistem care au permis comiterea de abuzuri și violarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Pentru realizarea investigației a fost creat un grup de lucru, în a cărei componență au intrat angajați ai Oficiului avocatului poporului. În perioada septembrie-octombrie 2017, membrii grupului de lucru au efectuat 23 de vizite de documentare, inclusiv repetate, în 16 instituții publice relevante cazului examinat. De asemenea, pentru elucidarea unor aspecte, au fost contractați experți independenți.

Raportul denotă că angajații poliției nu sunt instruiți privind modul de comunicare cu persoanele ce manifestă comportament ostil. De asemenea, s-a constatat gestionarea defectuoasă a conflictelor apărute între deținuți și necesitatea de a elabora instrucțiuni clare privind intervenirea angajaților poliției în cazurile de prevenire, combatere a violențelor între deținuți, astfel încât părților să le fie asigurate drepturile și libertățile fundamentale.

„În toate verigile există un sistem lacunar de implementare, și anume recomandările practice, adică lipsa acestora. INP-ul nu cunoaște cum să intervină și cum să gestioneze conflictele cu persoanele care au un comportament deviant sau sunt în stare de ebrietate fie narcotică”, a notat șeful Secției prevenirea torturii din cadrul Oficiului avocatului poporului, Alexandru Zubco. „Colaboratorii de poliție nu cunosc ce acțiuni trebuie să întreprindă, cum să inițieze discuții sau cum să documenteze un caz în care este implicată o persoană cu anumite tulburări, inclusiv și psihice”, a mai spus Alexandru Zubco.

Raportul a mai arătat că și la nivelul tuturor verigilor sistemului medical nu s-a raportat că Andrei Braguța a avut leziuni corporale. Totodată, a fost stabilită o abordarea birocratică față de identificarea persoanei în procesul admiterii pentru plasare în instituțiile de detenție. Șefa Direcției gestionarea cererilor, Ada Șimon, din cadrul instituției ombudsmanului a declarat că în prezent nu există un protocol clinic privind asistența medicală în cazul urgențelor psihiatrice cu indicarea algoritmului de acțiuni și managementului medical deplin al cazurilor de urgență, inclusiv determinarea recomandărilor.

Se atestă și lipsa unui mecanism de conlucrare între asistența medicală primară și specializată de ambulator, cu transmiterea informației privind asistența medicală specializată acordată, asigurarea confidențialității datelor medicale ale pacientului și asigurată continuității acordării serviciilor medicale. De asemenea, lipsesc spațiile adaptate în instituțiile de detenție pentru persoane cu dizabilități mintale.

Raportul va fi transmis autorităților naționale, instanței de judecată în calitate de amicus curiae (prieten al curții), precum și structurilor internaționale.