logo

Ramona Strugariu: Rezoluția Parlamentului European – o susținere necondiționată pentru Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/ramona-strugariu-rezolutia-parlamentului-european-o-sustinere-neconditionata-pen-7965_1099939.html

Bruxelles-ul înțelege că reforma justiției și destructurarea rețelelor de criminalitate organizată nu are loc peste noapte. O spune europarlamentarul român, Ramona Strugariu, potrivit căreia instituțiile europene înțeleg că multe dintre reformele pe care și le-a asumat Republica Moldova necesită timp. Potrivit oficialului, rezoluția votată joi de Parlamentul European reprezintă un semnal de sprijin pentru Republica Moldova, înaintea publicării de către Comisia Europeană a raportului final de evaluare, notează IPN.

Joi, Parlamentul European a votat o rezoluție prin care solicită începerea negocierilor de aderare UE-Republica Moldova până la finalul acestui an. Documentul a fost aprobat cu o majoritate extinsă: 448 de voturi „pentru”, 45 – „împotrivă” și 43 de abțineri.

„Rezoluția Parlamentului European reprezintă o susținere puternică și necondiționată pentru parcursul european al Republicii Moldova. Nu este întâmplător că am adoptat acum această rezoluție, trebuie să deschidem negocierile de aderare până la sfârșitul acestui an. Este un semnal puternic înainte de a-și publica Comisia Europeană raportul și înainte de Consiliul European care va decide următorii pași pentru Republica Moldova și Ucraina”, a spus europarlamentarul român, Ramona Strugariu, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Potrivit oficialului, Republica Moldova înregistrează progrese pe unele capitole din cele nouă condiționalități impuse. Reforma justiției este un proces de lungă durată, iar Comisia Europeană va lua în considerare eforturile și consecvența acțiunilor Chișinăului pe acest domeniu, nu neapărat reformarea completă a sistemului, spune Ramona Strugariu.

„Reforma justiției, prioritățile Republicii Moldova pentru a crea instituții anticorupție cu performanțe, partea de transparență și bună guvernare sunt domenii în care s-au văzut progrese. Dar noi explicăm că rezultate în lupta cu corupția, în destructurarea rețelelor de criminalitate organizată, în reforma justiției, în sensul de a avea o generație de oameni verticali, nu se întâmplă peste noapte. Sunt state membre care fac în continuare eforturi pe această agendă. Sigur că evaluarea va depinde de acest lucru, dar nu cred că are cineva așteptarea ca să se întâmple totul, să fie perfect și ireversibil peste noapte. Cred că mai degrabă se va analiza consistența eforturilor și consecvența cu care continuă lucrurile”, a mai spus eurodeputatul român, Ramona Strugariu.

Prin rezoluția Parlamentului European, eurodeputații au mai solicitat creșterea sprijinului financiar și tehnic pentru Republica Moldova și creșterea numărului de persoane care se ocupă de Republica Moldova în instituțiile europene. De asemenea, europarlamentarii au cerut liberalizarea permanentă a comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.