Raitingul comuniştilor a scăzut faţă de alegerile locale generale precedente
https://www.ipn.md/index.php/ro/raitingul-comunistilor-a-scazut-fata-de-alegerile-locale-generale-precedente-7965_965010.html
Candidaţii Partidului Comuniştilor la funcţiile de consilieri orăşeneşti şi săteşti au obţinut, potrivit unor rezultate preliminare prezentate în dimineaţa zilei de luni, 4 iunie, în urma procesării datelor prezentate de 38 la sută din secţiile de votare, 37,33% din voturile valabil exprimate. La alegerile locale din 2003, PCRM obţinuse circa 50% din voturile pentru mandatele de consilieri.
Comuniştii sunt urmaţi de Alianţa „Moldova Noastră”, candidaţii căreia potrivit rezultatelor preliminare au obţinut 18,42%, faţă de circa 22% obţinute de Blocul Electoral „ASLMN” în 2003.
Partidul Democrat a obţinut 13,67% din numărul de voturi procesate către ora 8.00, în creştere cu aproape 5% faţă de alegerile locale generale precedente.
Partidul Popular Creştin Democrat a obţinut 9% la aceste alegeri, în urma numărătorii parţiale a voturile, faţă de ceva mai mult de 5% la alegerile trecute.
La alegerile pentru funcţia de primar al capitalei, nici un candidat nu a obţinut majoritatea de voturi, astfel că va fi organizat al doilea tur de scrutin unde vor concura Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă. La Bălţi, candidatul comuniştilor Vasile Panciuc a obţinut victoria din primul tur.
Potrivit rezultatelor preliminare, la alegerile locale din 3 iunie au participat circa 1,2 milioane de alegători cea ce constituie 50% din numărul total.