Radu Starinschi, poliţistul acuzat de maltratarea unui tânăr pe 7 aprilie, se declară nevinovat
https://www.ipn.md/index.php/ro/radu-starinschi-politistul-acuzat-de-maltratarea-unui-tanar-pe-7-aprilie-se-decl-7967_983666.html
Fostul şef al poliţiei criminale a Comisariatului de poliţie din sectorul Centru, Radu Starinschi, învinuit de procurori că l-a maltratat pe tânărul de 23 de ani Sergiu Creţu în timpul protestelor din aprilie 2009, pledează nevinovat şi spune că nici măcar nu îl cunoaşte pe tânăr. El mai susţine că pe 7 şi 8 aprilie anul trecut nu a interogat nicio persoană şi nu a examinat niciun dosar, transmite Info-Prim Neo.
„Nu sunt vinovat şi nu am atribuţii asupra faptului încriminat. Pe Sergiu Creţu nu l-am văzut până la data când am fost audiat la Procuratură”, a spus Radu Starinschi miercuri, 7 iulie, la şedinţa de judecată.
Fostul poliţist a deţinut funcţia de şef al poliţiei criminale a Comisariatului de poliţie din sectorul Centru de pe 13 februarie 2009 şi până pe 24 februarie 2010. La şedinţa de judecată a povestit că în luna octombrie a fost chemat la Procuratură. „Atunci a fost prima dată când l-am văzut pe Sergiu”, a spus inculpatul. El a mai relatat că peste câteva zile după ce a mers la Procuratură i s-a spus că este cercetat penal pentru provocarea leziunilor corporale.
„Eu presupun că el m-a acuzat pe mine pentru a obţine o sumă de bani”, a spus Radu Starinschi fără să specifice dacă Sergiu Creţu i-a cerut sau nu bani.
La întrebarea judecătorului Vladimir Braşoveanu – unde a fost între orele 20.00-22.00 în acea seară, Radu Starinschi a spus că nu ţine minte, pentru că nu a dormit 24 de ore şi era foarte obosit. „Nu ţin minte ce am făcut atunci. Poate eram în birou sau în afara biroului, sau poate chiar acasă, nu ţin minte”, a spus poliţistul.
Judecătorul a dispus întreruperea şedinţei pentru 14 iulie, când vor fi ascultaţi şi martorii în proces.