logo

Radu Albot s-a oprit în optimi la turneul de la Paris


https://www.ipn.md/index.php/ro/radu-albot-s-a-oprit-in-optimi-la-turneul-de-7979_1016406.html

Radu Albot a fost eliminat în optimele de finală ale turneului din seria Challenger de la Paris. Tenismenul moldovean a fost învins de favoritul numărul doi al competiţiei, germanul Tobias Kamke, transmite IPN.

Albot a cedat în două seturi, cu 2-6, 4-6 în faţa lui Kamke, care se află pe locul 103 în clasamentul ATP. După evoluţia din Franţa, Albot şi-a asigurat o primă de 1100 de euro şi opt puncte ATP, datorită victoriei din primul tur în faţa francezului Sebastien Tatlot.

Radu Albot a evoluat şi în proba de dublu, alături de Victor Hănescu. Perechea moldo-română a fost eliminată deja în primul tur de duetul francez Pierre Herbert - Nicolas Mahut, scor 1-6 3-6.