logo

Radu Albot a ratat calificarea în sferturi la turneul de la Launceston


https://www.ipn.md/index.php/ro/radu-albot-a-ratat-calificarea-in-sferturi-la-turneul-de-la-launceston-7979_1018335.html

Tenismanul moldovean Radu Albot s-a mulţumit cu o singură victorie la turneul internaţional de la Launceston (Australia) din seria Challengers. Numărul 1 al Moldovei a fost eliminat în optimele de finală ale competiţiei, transmite IPN.

După ce l-a învins în două seturi pe chinezul Di Wu, Albot a pierdut în mod surprinzător în faţa lui Jose Statham din Noua Zeelandă, aflat abia pe locul 578 în clasamentul ATP. Învingătorul s-a decis în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-2.

Albot îşi poate lua revanşa în faţa lui Statham astăzi, 13 februarie, când se vor duela la proba de dublu. Tenismanul moldovean evoluează în pereche cu americanul Mitchell Krueger.