logo

Radu Albot a debutat cu victorie la un turneu din Turcia


https://www.ipn.md/index.php/ro/radu-albot-a-debutat-cu-victorie-la-un-turneu-din-7979_1019479.html

Ajuns pe locul 133 în lume, Radu Albot a început entuziasmat turneul Batman Cup, din seria Challenger, care se desfăşoară în Turcia. Cel mai bun tenisman moldovean l-a eliminat în prima etapă pe un sportiv al gazdelor, transmite IPN.

Albot l-a învins pe Barkin Yalcinkale, numărul 985 mondial, în două seturi, scor 7-5, 6-3. În următoarea rundă, sportivul de 25 de ani, care este favoritul numărul 5 al competiţiei, se va confrunta cu indianul Ramkumar Ramanathan, locul 233 în clasamentul ATP.

Albot va evolua la acest turneu şi la proba de dublu, în pereche cu Alexandr Nedoviesov din Kazahstan. Cei doi se vor duela în prima rundă cu perechea Ivo Klec - Alexandr Metreveli. Turneul din Turcia se va încheia duminică, iar fondul de premiere este de 42500 de euro.