Până pe 6 octombrie, radiodifuzării urmează să depună la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) o declaraţie privind reflectarea sau nereflectarea campaniei electorale pentru alegerile din 30 noiembrie, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CCA, declaraţiile radiodifuzorilor care vor reflecta campania electorală vor conţine numele proprietarilor (fondatorilor/co-fondatorilor), numele persoanei juridice, având responsabilitatea editorială pentru alcătuirea serviciilor de programe, care asigură difuzarea acestora direct sau prin intermediul unui terţ. De asemenea, declaraţia trebuie să mai conţină şi principiile asumate de către instituţia de informare în masă privind reflectarea campaniei electorale.
În declaraţie trebuie să se regăsească principiul de programare şi acordare a timpilor de antenă, orarul timpilor de antenă contra plată sau condiţiile de programare a timpilor de antenă contra plată, tarifele pentru timpii de antenă contra plată, care nu pot depăşi tarifele stabilite în mod obişnuit pentru publicitatea comercială,
principiile de organizare a dezbaterilor electorale.
Totodată, trebuie comunicată şi ordinea în care sunt invitaţi participanţii la dezbateri, precum şi gruparea acestora, cu respectarea egalităţii de şanse pentru fiecare participant, inclusiv sub aspectul dimensiunii de gen şi al respectării egalităţii pentru persoanele cu nevoi speciale după caz.