Societatea a ajuns să simtă nevoia acută de pace și încredere, în special pe fundalul războiului crud dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei vecine. De ce se întâmplă acest război, pe cât de mult acesta își are rădăcinile în prezent sau în trecut, ce lecții oferă trecutul pentru înțelegerea motivelor, dar și a soluțiilor pentru încheiere cât mai curândă și cât mai justă a războiului – au discutat participanții la dezbaterea publică „Rădăcinile comune ale Celui De-al doilea Război Mondial și ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că războiul, în aparență, este un conflict între entități politice, statale de obicei, care se desfășoară în baza diferitor revindecări, sub formă de confruntare armată. Potrivit lui, în esență războiului este un mijloc de a-și impune voința inamicului – un subiect al politicii prin care un subiect încearcă să schimbe cu forța comportamentul altui subiect, să-l oblige să renunțe la libertate, la ideologie, la dreptul la proprietate, să cedeze resurse naturale, teritorii etc. „Dacă ne referim la caracterele războaielor, desigur, acestea au evoluat de-a lungul timpului. În antichitate aveau loc războaie pentru cucerirea teritoriilor, înrobirea populației și asimilarea bogățiilor”, a notat expertul.
Expertul a menționat că, de exemplu, în evul mediu războaiele erau dinastice, cum ar fi Războiul de o sută de ani între Anglia și Franța. Ulterior, a urmat perioada războaiele religioase, iar în perioada imperialismului au fost războaiele coloniale. „Apogeul acestor conflicte între marile imperii este Primul Război Mondial. Cel D-al Doilea Război Mondial este un fenomen, o prelungire ca și cum a Primului Război Mondial și a fost un război al revanșei, pe care l-a declanșat Germania împotriva țărilor europene, la început în alianță cu Uniunea Sovietică. Este foarte important să înțelegem că războiul pe care îl avem actualmente în Ucraina este de asemenea, în mare măsură, un război al revanșei”, opinează Igor Boțan.
Potrivit lui, în prezent, în vogă sunt războaiele hibride, care reprezintă acțiuni ostile în care partea atacatoare nu recurge la o invazie militară clasică, ci își suprimă adversarul folosind tot felul de combinații ascunse, sabotaj, război cibernetic, alte metode pentru a slăbi oponentul. Exemple clasice de războaie hibride au fost celea pe care le purta Uniunea Sovietică și lagărul comunist împotriva lumii libere. Totodată, din 2014 și până în 2022, un război hibrid a avut loc în Donbas, iar din 24 februarie 2022, a fost anunțat războiul clasic de către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, a spus că istoricii întotdeauna compară evenimentele pentru a evidenția și caracteriza mai bine fenomenul existent. „Așa cum Germania, după Primul Război Mondial, s-a simțit oarecum ofensată, umilită de către puterile care au semnat Tratatul de la Versailles, așa și Rusia, după venirea lui Putin, s-a simțit oarecum umilită după dispariția URSS. Și chiar ieri Putin spunea că 25 de milioane de ruși s-au pomenit în state independente, fostele republici unionale. Și spune el că au fost pierdute și teritorii rusești. Aici trebuie neapărat de spus că Putin, mai ales din 2003-2007 a pus problema ridicării din genunchi a Rusiei”, afirmă istoricul.
Anatol Petrencu a menționat că, după Cel De-al Doilea Război Mondial, oamenii înțelepți ai Europei s-au adunat și au discutat cum să facă să nu se mai pornească războaie. Ei au ajuns la concluzia că războaiele pornesc de la frontiere și anume de la faptul că frontierele nu sunt recunoscute. După foarte multe discuții, în 1975, la Helsinki a fost semnat actul final de către 33 de state, iar apoi și de altele, inclusiv SUA și Canada. În acel document, liderii țărilor au stipulat că frontierele sunt de neschimbat, nu pot fi schimbate cu forța, ci doar prin bună înțelegere. Printre semnatari era și Brejnev, liderul URSS de atunci.
Istoricul a precizat că, după destrămarea Uniunii Sovietice, frontierele dintre fostele republici unionale au fost recunoscute de către toată lumea, Occident, inclusiv de către Federația Rusă. „Adică, atunci când vorbim despre Războiul Rusiei în Ucraina, trebuie neapărat să ținem cont de faptul că Rusia și ca moștenitoare de drept a URSS poartă răspundere pentru ceea ce a semnat în 1975. Și pe timpul lui Elțin, Rusia a semnat un tratat prin care Rusia recunoaște frontierele, inclusiv cu Ucraina. A mai fost un memorandum la Budapesta, prin care rușii au jurat că niciodată nu vor mai atenta la teritoriul ucrainean și iată că după toate aceste angajamente internaționale...”, a notat Anatolie Petrencu. În opinia sa, este important ca oamenii să cunoască faptul că tratatele internaționale trebuie respectate pentru că ele oferă posibilități pentru a soluționa niște probleme pe alte căi decât războiul.
Petre Opriș, istoric militar român stabilit în Polonia, autor al mai multor cărți științifice legate de istoria politico-militară a secolului XX, a menționat că nimeni nu și-a imaginat în perioada 31 august-1 septembrie că va fi semnat ordinul de invadare a Poloniei, iar pentru omenire se va declanșa perioada caracterizată sub denumirea Cel De-al Doilea Război Mondial – 1939-1945. Potrivit lui, nimeni nu și-a putut închipui la 1 septembrie 1939 ce va urma și nimeni nu a folosit termenul de AL Doilea Război Mondial.
„Lucrurile acestea ne ajută să înțelegem conflictele militare succesive și câteodată desfășurate concomitent în această perioadă pe care noi o caracterizăm sub denumirea Celui De-al Doilea Război Mondial. Evident a fost un conflict militar declanșat de Germania împotriva Poloniei”, a mai spus istoricul militar, participarea căruia în cadrul dezbaterilor a fost împiedicată de probleme tehnice de conexiune.
Dezbaterea publică la tema „Rădăcinile comune ale Celui De-al doilea Război Mondial și ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, este prima ediție din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.