R. Moldova şi Austria vor semna un memorandum în domeniul agriculturii
https://www.ipn.md/index.php/ro/r-moldova-si-austria-vor-semna-un-memorandum-in-domeniul-7966_968204.html
R. Moldova şi Austria vor semna un memorandum în domeniul agriculturii. Despre acest lucru s-a convenit luni, 28 ianuarie, în cadrul primei şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-austriece pentru colaborare comercial-economică, organizată la Chişinău, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, viceministrul Economiei şi Comerţului, Viorel Melnic. Crearea acestei comisii a avut loc în baza unui Acord semnat de ambele ţări încă în 1993 şi intrat în vigoare în 1995, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit viceministrului moldovean, partea austriacă şi-a arătat disponibilitatea de a colabora şi a oferi experienţă în domeniul vitivinicol. Institutul pentru Viticultură şi Pomicultură din Austria va oferi burse pentru studenţii din R. Moldova. Copreşedintele austriac al comisiei, Johann Sachs, a exprimat disponibilitatea Ministerului Economiei şi Muncii, pe care-l reprezintă, în organizarea cursurilor de instruire în domeniile economic şi agricol pentru reprezentanţii instituţiilor interesate din R. Moldova. Austria mai este disponibilă să ofere experienţă în domeniul energiei regenerabile. „Este un lucru de importanţă majoră pentru că suntem la început de cale şi suntem foarte vulnerabili la capitolul energie faţă de ţările exportatoare”, a menţionat Viorel Melnic.
Johann Sachs a declarat că în ultimii ani, R. Moldova a înregistrat o dezvoltare economică substanţială. Comerţul exterior între Austria şi R. Moldova a început foarte modest în 1992 şi nu ajungea nici la un milion de euro. În anul 2006, volumul total al exporturilor şi importurilor dintre ambele ţări a fost de 44 milioane euro, conform datelor statistice din Austria. În 2007, creşterea a fost de 60 % şi cifra depăşeşte 70 milioane euro, a spus oficialul austriac. „Vreau să vă asigur că partea austriacă va depune toate eforturile ca să menţină această tendinţă de creştere. În prima jumătate a anului, în Moldova va veni o misiune economică formată din exportatori, importatori şi investitori din Austria”, a comunicat copreşedintele austriac al comisiei interguvernamentale.
Potrivit viceministrului Economiei şi Comerţului, Viorel Melnic, „potentialul real privind comerţul exterior dintre Austria şi R. Moldova nu este folosit la justa lui valoare, deşi exporturile s-au dublat, iar importurile au crescut”. „Ne-am dori ca într-un viitor apropiat, Austria să intre în lista primelor 10 ţări cu care RM are relaţii comerciale”, a declarat Melnic.
Conform datelor Ministerului Economiei şi Comerţului, 73 de companii cu capital austriac au investit în economia RM circa 5 milioane de euro.