R. Moldova are tot mai mulţi avocaţi în UE, dar înainte de a cere mai mult, Chişinăul trebuie să facă mai mult. Interviu cu Andrei Popov, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE)

[ - La 3 septembrie, aţi participat la Conferinţa „Lucrăm împreună – Consolidarea Politicii Europene de Vecinătate" organizată la Bruxelles de catre Comisia Europeană. Care a fost scopul şi formatul acestei întrevederi?] Conferinţa din 3 septembrie a fost organizată de către Comisia Europeană pentru a efectua un bilanţ intermediar al Politicii Europene de Vecinătate (PEV) la trei ani de la lansarea acesteia şi pentru a identifica modalităţile de eficientizare a cooperării în acest cadru multilateral dintre UE şi cele 16 state-vecine participante în PEV. În acest scop, în premieră, la Bruxelles au fost invitaţi într-un format foarte extins (de circa 400 de persoane) reprezentanţii tuturor părţilor interesate. Pe de o parte, este vorba de beneficiarii direcţi ai acestei politici din ţările vecine, reprezentaţi la Bruxelles atât la nivel ministerial cât şi la nivelul experţilor din societatea civilă, care au vorbit despre modul în care PEV corespunde intereselor şi aspiraţiilor sale, dar şi au formulat obiecţii şi propuneri. Pe de altă parte, statele membre UE, foarte multe din care, de asemenea, au participat la nivelul miniştrilor sau viceminiştrilor de externe, şi-au prezentat propriile oferte şi viziuni, au reacţionat la comentariile şi iniţiativele vecinilor, explicând ce şi în ce condiţii sunt gata să facă pentru a satisface mai bine necesităţile acestora. Iar în baza acestor discuţii Comisia Europeană urmează să formuleze propuneri pentru a spori eficienţa PEV şi a o ajusta mai bine la interesele şi posibilităţile tuturor părţilor interesate. [ - Care au fost propunerile şi concluziile principale ale acestei conferinte?] Probabil, principala idee la care s-au referit foarte mulţi reprezentanţi ai statelor-membre UE şi ai Comisiei Europene ţine de propunerea adoptării unei abordări mai diferenţiate în raporturile UE cu statele PEV, care ar permite să încurajeze şi „răsplătească" statele în care reformele merg bine prin sporirea semnificativă a asistenţei acordate acestora. În acelaşi timp, pentru ţările, ce nu dau dovadă de bună guvernare şi voinţă politică, asistenţa va rămâne la acelaşi nivel sau chiar va fi redusă. Pentru R.Moldova această diferenţiere constituie o oportunitate, dar şi un risc, căci tendinţele de încetenire a procesului de reforme accentuate în 2007 şi acumularea unui bagaj tot mai greu de restanţe în implementarea Planului de Acţiuni nu crează deloc o bază bună pentru valorificarea plenară a acestei noi oferte din partea UE. De altfel, în prezent Comisia Europeană pregăteşte cel de-al doilea raport de evaluare a modului în care Moldova realizează Planul de Acţiuni. După toate indiciile acesta va fi simţitor mai critic decât primul raport din decembrie 2006, mai ales în ceea ce priveşte neîmplinirile şi derapajele înregistrate în funcţionarea instituţiilor democratice, libertatea mass-media şi independenţa justiţiei. Iar pentru a nu lăsa loc înterpretărilor ambigui sau denaturărilor deliberate, Comisia Europeană este pregătită să-şi formuleze obiecţiile mai clar şi mai desfăşurat. O altă temă de discuţii a vizat necesitatea intesificării cooperării economice şi promovării contactelor interumane, facilitarea regimului de călătorii în UE şi a accesului mărfurilor pe pieţele europene, într-un cuvânt, efectuării unor paşi concreţi în vederea extinderii asupra statelor din vecinătatea UE a celor 4 libertăţi. Din nou, pentru a încuraja transformările democratice şi buna guvernare, gradul de deschidere manifestat de UE va fi direct proporţional cu reformele promovate de către fiecare stat. În materie de vize însă, în nici un caz nu este vorba de abolirea sau liberalizarea acestora, ci doar de regimuri facilitare, similare cu cel pe care îl va primi Moldova începând cu 1 ianuarie 2008. De asemenea, o serie de vorbitori şi, în primul rând, reprezentantul României, s-au referit la importanţa intensificării implicării UE în bazinul Mării Negre, în contextul noii Strategii europene de Sinergie la Marea Neagră, precum şi la necesitatea consolidării cooperării în domeniul energetic dintre UE şi statele partenere. [ - În ce masură la conferinţă s-a discutat despre aspiraţiile de integrare europeană manifestate de unii dintre vecini?] Acest subiect a constituit una din temele centrale şi, probabil, cea mai controversată a dezbaterilor. Astfel, mai multe ţări şi-au exprimat nemulţumirea referitor la faptul că PEV nu reflectă acele diferenţe majore de ordin geografic, istoric şi de aspiraţii care există între cele 16 state participante şi le tratează pe toate - de la Algeria, Libia şi Liban până la Moldova, Georgia şi Ucraina – ca pe un grup şi doar ca pe state vecine fără nici o perspectivă expresă de a deveni în viitor state candidate şi membre UE. Cel mai energic împotriva acestei abordări a obiectat Ucraina care în mod demonstrativ a coborât nivelul reprezentării sale la conferinţă la cel de Ambasador pe lângă UE. Acesta a declarat tranşant că ţara sa nu este satisfăcută de oferta PEV şi cere cu insistenţă acordarea unei perspective europene, urmând ca în viitor să pună accentul în relaţiile sale cu UE pe cooperarea în cadrul bilateral şi nicidecum în cel multilateral al PEV. Şi Ministrul Afacerilor Extrerne al R. Moldova a vorbit despre necesitatea conferirii Moldovei a unei perspective europene mai clare şi avansării relaţiilor la acelaşi nivel de care se bucură toate statele din Europa de Sud-Est împreună cu care Moldova participă în diverse aranjamente regionale. Mai mulţi vorbitori din noile state membre UE, dar şi ministrul pentru afaceri europene al Marii Britanii, în interventiile sale s-au arătat receptivi faţă de neceistatea găsirii unor formule care ar face o diferenţiere dintre statele cu identitate şi vocaţie europeană legitimă şi cele care „a priori” nu pot pretinde la o perspectivă europeană, caci geografic sunt plasate pe alte continente. Cu alte cuvinte, cum a spus Ministrul lituanian de externe „una este să fii “vecin al Europei” , alta este să fii “vecin european". PEV-ul nu trebuie să ]mpiedice ţările cu vocaţie europeană să avanseze în direcţia integrării. Însa la conferinţă au fost şi alte voci care, dimpotrivă, au optat pentru aplicarea aceloraşi standarde între dimensiunea sudică şi estică. Secretarul german de stat în genere a declarat în mod cât se poate de direct că „PEV nu are nimic în comun cu politica de extindere şi că vecinii europeni nu trebuie să-şi facă iluzii că această politică le-ar spori şansele de a deveni membri UE". [ - Care este relevanţa pentru R. Moldova a acestor contradicţii din interiorul UE?] Pe de o parte, ar trebui să ne bucure apariţia unui grup destul de numeros, deşi poate încă nu foarte influent, de state care în mod activ se pronunţă pentru susţinerea aspiraţiilor europene ale R. Moldova. Este o tendinţă de bun augur, care indică asupra faptului că extinderea din 2004/2007 a făcut Europa mai aproape şi mai receptivă faţă de problemele noastre. Pe de altă parte, nu toată Europa se schimbă în această direcţie. Unele state, dimpotrivă, se arată mai reticente şi rigide cu privire la subiectul continuării extinderii şi cu atât mai mult vizavi de perspectiva, chiar şi teoretică, potrivit căreia UE ar putea să-şi asume noi angajamente în acest sens faţă de unii din actualii vecini – Moldova, Ucraina, Georgia. Acestor sceptici li se alătură şi ţările din arcul sudic al UE - Franţa, Spania, Portugalia, Italia – care se tem că un accent prea mare pe vecinii din est ar distrage atenţia (şi fondurile) europene de la statele din bazinul mediteranian şi, de aceea, rezistă propunerilor de a consolida dimensiunea europeană a politicii de vecinătate în detrimentul celei sudice. Politica Europeană de Vecinătate în forma ei actuală reprezintă un compromis dintre aceste abordări diferite. Discuţiile de la Bruxelles vor conduce la unele ajustări şi schimbări de accente, bunăoară, în sensul adoptării unei atitudini diferenţiate în funcţie de calitatea şi profunzimea reformelor. Dar este nerealist să sperăm că pe termen scurt de 2-3 ani, cel puţin până nu se clarifică situaţia cu Tratatul Reformei, UE ar putea să ajungă la un compromis acceptat de către toate cele 27 state-membre în ceea ce priveşte oferirea perspectivei europene pentru Moldova şi Ucraina. Şi mai puţin realistă apare ambiţia Chişinăului de a reuşi în viitorul apropiat să se detaşeze de Ucraina şi printr-un sprint individual să se alăture grupului de state din Balcanii de Vest incluse în Procesul de Stabilizare şi Asociere. Decuplarea de Ucraina şi obţinerea perspectivei europene înaintea acesteia ar fi posibilă, teoretic, doar într-un singur caz: dacă din punct de vedere al nivelului de corespundere a standardelor europene R. Moldova ar convinge UE că este cu două-trei trepte mai sus decât Ucraina. Or, nu este cazul. Astăzi, cu toată degringolada instituţională din Ucraina, vecinul nostru estic este perceput de către Bruxelles ca fiind mai avansat pe calea reformelor decât Moldova. Nu întâmplător Kievul progresează rapid în negocierile cu UE asupra unui Acord de parteneriat intensificat care va înlocui Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), în timp ce Chişinăul are toate şansele să rămâna doar cu un APC prelungit. Astfel, înainte de a vorbi în mod serios despre decuplarea de Ucraina şi obţinerea unei perspective europene separate – eventual prin filiera sud-est europeană - Moldova trebuie mai întâi să o ajungă din urmă, iar după aceea să o şi depăşeasca cu mult.Î caz contrar, nu văd cum UE ar putea accepta pentru Chişinău un statut mai privelegiat decât pentru Kiev. [ - Conferinţa din 3 septembrie a fost precedată de reuniunea viceminiştrilor de externe europeni organizată de Moldova pe 24 august la Bruxelles pentru a convinge UE să ne acorde o perspectivă europeana mai clară. Ce se cunoaşte despre rezultatele acestui eveniment?] R. Moldova are tot dreptul “sa ceara mai mult” din partea Uniunii Europene şi poate miza pe susţinerea unor prieteni în interiorul Uniunii. Însă înainte de toate, R. Moldova, în primul rând, trebuie “sa faca mai mult”. Nu conferinţe şi declaraţii, ci reforme şi acţiuni aşteaptă UE de la Chişinău. Nu întâmplător, însuşi ideea evenimentului din 24 august convocat la Bruxelles de MAEIE a fost primită în multe capitale europene cu nedumerire şi mare răceală. Organizarea stângace doar a accentuat acest sentiment (de exemplu, o serie de state importante, inlusiv Presedinţia portugheză, şi Comisia Europeană au primit invitaţiile cu câteva săptămâni mai tarziu decât alte state considerate „prietene" de Chişinău). Cât priveşte impactul real al acestui eveniment – de fapt, eşecul lui total şi previzibil - un indicator elocvent în acest sens îl poate servi şi faptul că reuniunea a durat mai puţin de o oră şi jumătate, în locul celor trei programate, şi s-a desfăşurat în condiţiile unei reprezentări mai mult decât modeste. Astfel, în locul celor „peste jumătate de viceminiştri europeni" despre acceptul cărora asigura public Preşedintele Voronin la 25 iulie, la Bruxelles a venit... doar unul singur, în timp ce foarte multe state, în genere, nu au trimis pe nimeni din capitale.