R. Moldova a preluat preşedinţia ACEEEO
https://www.ipn.md/index.php/ro/r-moldova-a-preluat-presedintia-aceeeo-7965_977591.html
R. Moldova a preluat preşedinţia Asociaţiei Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO), pe care o va deţine până în aprilie 2010. Decizia a fost luată la cea de-a 18-a Conferinţă Anuală a asociaţiei şi la Reuniunea Adunării Generale ACEEEO, care au avut loc la Erevan, Armenia, între 3 şi 5 septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Din partea R. Moldova la întruniri au participat preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC).
„Vom deţine preşedinţia ACEEEO pentru că am desfăşurat la un nivel înalt alegerile din 5 aprilie şi 29 iulie”, a declarat preşedintele CEC marţi, 8 septembrie, în cadrul unei conferinţe la Chişinău. Eugeniu Ştirbu a spus că la Erevan au fost discutate subiecte privind protecţia juridică a drepturilor electorale, experienţa internaţională de aplicare a sociologiei în procesul electoral, lecţiile învăţate de la alegerile parlamentare europene din 2009, mecanisme de restaurare a drepturilor electoral.
“Participanţii la conferinţă au conchis că în ţările democratice, protecţia juridică a drepturilor electorale constituie garanţia primordială a alegerilor democratice, totodată, accentuîndu-se rolul principal al Curţii Constituţionale în procesul electoral”, a spus Eugeniu Ştirbu.
O atenţie deosebită s-a acordat metodelor sociologice în procesul electoral, sociologii recomandând o cooperare între CEC şi societatea civilă şi încurajând desfăşurarea sondajelor Exit Poll. Comisia Electorală Centrală consideră că schimbul internaţional de experienţă este foarte important pentru îmbunătăţirea practicii din propria ţară, a mai spus Ştirbu.
Renata Lapti, vicepreşedintele CEC, a menţionat că listele electorale constituie o problemă dureroasă nu doar pentru RM, ci şi pentru alte ţări cum ar fi Georgia, Lituania. „Ne propunem pe viitor să existe o îmbunătăţire a listelor”, a spus Renata Lapti. Ea a comunicat că în octombrie-ianuarie la CEC vor activa experţi internaţionali. „Împreunăm vom întocmi un raport ce va include toate probleme, inclusiv cea a listelor electorale. Subiectul care va fi abordat la următoarea Conferinţă Anuală a ACEEEO din 10 aprilie 2010 va fi listele electorale”, a menţionat vicepreşedintele CEC.
ACEEEO a fost înfiinţată în 1991, cu sediul la Budapesta şi are în prezent 28 de membri. Asociaţia este o organizaţie non-guvernamentală, al cărei obiectiv este de a oferi asistenţă pentru desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte, precum şi constituirea unui forum pentru schimbul de informaţii privind procesele electorale şi politice în rândul experţilor şi oficialilor electorali. Republica Moldova a devenit membru ACEEEO din anul 1998.