R. Moldova a avansat o poziţie în ce priveşte Indicele Dezvoltării Umane
https://www.ipn.md/index.php/ro/r-moldova-a-avansat-o-pozitie-in-ce-priveste-indicele-dezvoltarii-umane-7967_962136.html
R. Moldova se situează pe poziţia 114 după Indicele Dezvoltării Umane (IDU), într-un clasament compus din 177 de ţări ale lumii. Raportul Global al Dezvoltării Umane 2006 a fost prezentat joi, 9 noiembrie, la Chişinău, de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Cu un IDU egal cu 0.694, R. Moldova este plasată printre ţările cu o dezvoltare umană medie, situându-se între Uzbekistan (locul 113) şi Bolivia (115). În 2006, prima poziţie conform unui IDU calculat în baza datelor din 2004 este deţinută de Norvegia. Raportul Global al Dezvoltării Umane plasează pe ultimul loc, 177, Nigeria. În raportul pe anul 2005, R. Moldova deţinea poziţia 115, mai jos cu o poziţie decât în prezent.
Raportul Global 2006 constată că RM posedă o speranţă de viaţă la naştere de 68,1 ani (locul 103 din 177), o rată de 98,4 la sută a ştiinţei de carte la adulţi (locul 19 din 128), o rată de 70,1 la sută a înrolării în învăţământul primar, secundar şi terţiar (99 din 172) şi un Produs Intern Brut pe cap de locuitor de 1,729 dolari SUA, la paritatea puterii de cumpărare.
Pe baza Indicelui Dezvoltării Umane (IDU), care pune în calcul
trei dimensiuni esenţiale – speranţa de viaţă la naştere, rata
ştiinţei de carte şi standardele de viaţă – PNUD realizează, începând cu 1990, un clasament inclus în Rapoartele Globale ale Dezvoltării Umane, în care statele lumii sunt situate în funcţie de nivelul lor de dezvoltare umană.
Republica Moldova elaborează, începând cu anul 1995, propriile
Rapoarte Naţionale ale Dezvoltării Umane. Raportul Naţional 2006 va fi prezentat la 21 noiembrie.