R. Kazahstan este interesată în impulsionarea relaţiilor comercial-economice cu Moldova
https://www.ipn.md/index.php/ro/r-kazahstan-este-interesata-in-impulsionarea-relatiilor-comercial-economice-cu-7965_967963.html
R. Kazahstan este interesată în impulsionarea relaţiilor comercial-economice cu Moldova, ţară care dispune de un climat de afaceri atractiv şi o aşezare geografică avantajoasă, fiind ca o punte de trecere dintre Uniunea Europeană şi CSI. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către Amangheldî Jumabaev, ambasadorul R. Kazahstan în Moldova în cadrul unei întrevederi cu Prim-ministrul Vasile Tarlev
Oamenii de afaceri sunt dispuşi să investească în Moldova în toate domeniile de interes reciproc şi de a crea întreprinderi mixte, a spus Amangheldî Jumabaev, citat de Serviciul de presă al guvernului.
Vasile Tarlev a remarcat intenţia Moldovei de a fortifica relaţiile de colaborare cu R. Kazahstan pe toate dimensiunile, exprimând încrederea că vizita sa la Astana preconizată pentru finele lunii ianuarie, va deveni una istorică în relaţiile dintre cele două state.
Potrivit Premierului, după această vizită trebuie să fie lichidate toate barierele existente în calea raporturilor de cooperare bilaterală, să fie creată baza juridică necesară pentru circulaţia liberă a mărfurilor, cetăţenilor, capitalurilor şi serviciilor.
Vizita lui Vasile Tarlev va fi prima vizită oficială a unui premier moldovean în Kazahstan.