logo

Puternici prin diversitate, proiect de incluziune


https://www.ipn.md/index.php/ro/puternici-prin-diversitate-proiect-de-incluziune-7967_1078149.html

Autoritățile publice centrale și locale, dar și 14 școli din raioanele Strășeni și Sângerei au devenit parteneri viabili în cadrul proiectului „Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii”, implementat de CCF Moldova. Proiectul a durat 19 luni și a urmărit promovarea valorilor incluzive și transformarea școlilor în comunități prietenoase copiilor, în baza Indexului Incluziunii, utilizat în peste 30 de țări ale lumii, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe online, Viorica Cojocaru, expert în educație incluzivă, CCF Moldova, a menționat că în cadrul proiectului s-a încercat să se asigure un proces continuu de evaluare și dezvoltare a celor 14 școli, în baza Indexului Incluziunii, care presupune câteva faze. „În primă fază, s-a realizat familiarizarea cu acest instrument, au fost organizate activități de formare cu cele 14 școli și anume cu 15 cadre didactice din fiecare școală. Urmare a conștientizării și a cunoașteri aspectelor teoretice și practice a fost realizată o cercetare inițială, care a scos în evidență dificultățile cu care se confruntă școlile. În baza lor, grupurile de cadre didactice împreună cu comunitatea școlară a prioritizat problemele și au revizuit planurile de dezvoltare ale instituției și au planificat acțiuni reale, care în termen de un an de zile pot remedia dificultățile respective. Apoi a urmat suportul din cadrul proiectului în realizarea acestui plan”, a explicat experta.

Potrivit ei, capacitățile celor 210 cadre didactice implicate au fost consolidate timp de 4 zile, în baza Indexului, care a fost tradus în română și distribuit în instituții. Mentoratul s-a desfășurat în cadrul a 120 de ședințe online și offline, în baza subiectelor identificate de școli și în baza rezultatelor cercetării inițiale.

Viorica Cojocaru a precizat că au avut loc și activități de mobilizare comunitară la inițiativa elevilor în cadrul a 14 grupuri de elevi din clasele 6-12. 139 de elevi au fost implicați, câte 10-12 în fiecare școală.

Abordarea comună a conceptului de educație incluzivă, diversificarea serviciilor pentru copiii cu dizabilități severe și asociate și abordarea complexă intersectorială a cazurilor dificile cu o participare asumată, sunt câteva dintre ideile preluate din Indexul Incluziunii, analizate și care urmează să fie promovate în următoarele documente de politici din Republica Moldova.

Viorica Cojocaru a mai spus că în viitor, CCF Moldova intenționează să vină cu o propunere de proiect pentru continuarea procesului de dezvoltare a școlilor și extindere a ariei geografice, în 20 de raioane ale țării, a câte 3 școli în fiecare raion.

Marina Bîlici, director-adjunct la Liceul Teoretic „Pro Succes” din Chișinău, a remarcat că la ziua de astăzi școlile trec prin diferite dificultăți, iar acestea pun în situații dificile elevii, profesorii și părinții. „Provocările care ne inundă zi de zi ne fac să fim mai irascibili și neîncrezători. Tumultul de dificultăți de fapt acoperă și vine să facă mai puțin vizibilă partea frumoasă din școală. Putem depăși aceste provocări atât timp cât fiecare dintre noi știe că menirea școlii este să asigure starea de bine a copiilor, a părinților și profesorilor, să promoveze respectul pentru diversitate, să contribuie la dezvoltarea abilităților tuturor copiilor”, a spus Marina Bîlici.

Viorica Crăciun, director la Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, din s. Chișcăreni r. Sângerei, alt partener al proiectului, a precizat că încă din anul 2013 instituția se numără printre primele care promovează educația incluzivă. „De obicei, oameni consideră că incluziunea se referă la participarea copiilor cu dizabilități și a celor cu nevoi speciale, dar este o abordare greșită. Proiectul „Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii” promovează dezvoltarea unei școli comune pentru toți, în care se ține cont de vocile tuturor copiilor”, a spus Viorica Crăciun.

În cadrul proiectului, instituțiile au beneficiat de suport în realizarea planurilor lor de dezvoltare. Drept urmare, s-au construit spații de recreere interioare și exterioare, spații de lectură, toalete mai bine echipate și chiar a fost renovat un stadion. Totodată, s-au organizat treninguri de comunicare și consiliere pentru elevi și profesori.