Publicaţia britanică „The Economist” denunţă un studiu referitor la Transnistria
https://www.ipn.md/index.php/ro/publicatia-britanica-the-economist-denunta-un-studiu-referitor-la-transnistria-7965_960698.html
„Propaganda din timpul războiului rece revine la viaţă”, titrează economist.com, pagina web a gazetei britanice „The Economist”, citată de Info-Prim Neo, cu referire la practicile aplicate de Kremlin pentru sprijinirea regimului de la Tiraspol şi a altor trei regiuni separatiste din spaţiul post-sovietic. Publicaţia denunţă rezultatele unui studiu care ar susţine independenţa Transnistriei.
Econmist.com se referă la un sondaj efectuat in iulie de Consiliul Internaţional pentru Instituţii Democratice şi Independenţă de Stat (ICDISS), o organizaţie care se declară nonpartizană şi nonprofit. Studiul menţionat, publicat în Rusia şi în regiunea transnistreană, se pronunţă pentru dreptul Transnistriei la independenţă şi pretinde că are susţinerea unor personalităţi influente din mediile academice de la Stanford, Oxford şi Harvard, a unor jurişti cunoscuţi şi chiar a unui oficial al Departamentului de Stat SUA.
Ca urmare a unei investigaţii, publicaţia britanică pune la îndoială originea surselor şi imparţialitatea ICDISS, care are adrese şi date de contact suspecte. De asemenea, rezultatele studiului contrastează vădit cu declaraţiile oficiale din Occident, menţionează publicaţia.
Economist.com opinează că in spatele acestei organizaţii stă Kremlinul, „angajat într-o nouă campanie de sprijinire a Transnistriei şi a altor trei formaţiuni separatiste” din spaţiul ex-sovietic. Analistul praghez Victor Yasmann, intervievat de publicaţia britanică, prezice că Federaţia Rusă îi va invita pe „aceşti patru subiecţi în CSI, un club de discuţii condus de ruşi. Aceasta ar fi o jumătate de cale spre independenţa lor deplină, o reuşită pentru Kremlin şi un pas înapoi pentru Occident”, consideră analistul, solicitat de economist.com şi preluat de Info-Prim Neo.
„The Economist” este o publicaţie săptămânală influentă cu sediul la Londra, fondată în 1843, cu un tiraj de 1 milion de exemplare. Jumătate din copii sunt vândute în America de Nord.
Regiunea separatistă din stânga Nistrului va desfăşura un nou referendum pentru a-şi oficializa independenţa pe 17 septembrie curent, acesta fiind al şaselea la număr de la separare. Atât Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cât şi SUA au respins din start această încercare de la Tiraspol de a-şi oficializa independenţa.