logo

PSRM solicită reintroducerea compensațiilor pentru chișinăuieni


https://www.ipn.md/index.php/ro/psrm-solicita-reintroducerea-compensatiilor-pentru-chisinauieni-7965_1110044.html

Partidul Socialiștilor cere Primăriei Chișinău să reintroducă compensarea cheltuielilor la agentul termic pentru locuitorii capitalei. „Vrem dreptate”, au scandat protestatarii în fața Primăriei, în timp ce consilierii municipali s-au întrunit în ședință, transmite IPN.

La acțiunea de protest, organizată de PSRM, membrii socialiști au acuzat municipalitatea de faptul că, în acest an, nu oferă compensații la termie. Aceștia susțin că în sezonul de încălzire 2021-2022 erau oferite din bugetul primăriei ajutoare financiare pentru 24 de mii de chișinăuieni, iar în 2022-2023 de compensații au avut parte 13 mii de locuitori ai capitalei.

În precedentul sezon de încălzire și în cel care urmează, autoritățile municipale nu au introdus compensații, iar protestatarii explică necesitatea lor cu existența categoriilor vulnerabile, inclusiv pensionari și persoanele cu dizabilități, care nu-și pot achita facturile.

„Bugetul municipal trebuie să asigure interesele Chișinăului”, susține Alexandru Odințov, vicepreședintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal. Odințov a adăugat că singura soluție pentru a ajuta chișinăuienii este introducerea compensațiilor din bugetul primăriei.

Consilierii municipali socialiști au lansat în luna noiembrie a anului curent o campanie de colectare a semnăturilor pentru restabilirea compensațiilor oferite de autoritățile locale din Chișinău în perioada rece a anului.

Edilul Ion Ceban a menționat anterior că ajutoarele financiare trebuie oferite în condiții egale pentru toți. „Nu poate unui pensionar în Chișinău să-i fie achitată 90% din factură, iar celui din Ialoveni, care e la câțiva kilometri, doar 45-50%. Nu e echitabil. Pentru toată lumea trebuie să fie același suport”, afirmă primarul.

Ion Ceban, președintele Mișcării Alternativă Națională, a fost până în 2012 membru al PCRM, ulterior al PSRM, și a părăsit formațiunea socialiștilor în 2021.