logo

PSRM nu a anunțat clar agenda discuției cu ACUM, iar blocul nu are o poziție unică, opinii


https://www.ipn.md/index.php/ro/psrm-nu-a-anuntat-clar-agenda-discutiei-cu-acum-iar-7978_1047601.html

Partidul Socialiștilor nu a anunțat o agendă clară a eventualelor discuții cu blocul ACUM pentru formarea unei coaliții. Socialiștii nu ar fi trebuit să recurgă la discuții preliminare, dar trebuiau să propună din start negocieri. Totodată, blocul ACUM are puțină experiență în politică și, după propunerea PSRM, a dat dovadă că nu are o poziție unică. Aceste opinii au fost exprimate de politologul Victor Stepaniuc și juristul Serghei Mișin în cadrul emisiunii „Glavnîi vorpos” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Victor Stepaniuc spune că nu a fost clar anunțată agenda unei eventuale întâlniri cu blocul ACUM, căruia i s-au propus discuții pentru formarea unei majorități. „Nu trebuiau să anunțe că doresc să se întâlnească preliminar, mai ales în public. (...) Eu cred că fraza: „Pentru negocieri preliminare” a pus la îndoială seriozitatea negocierilor, de aceea, au primit un răspuns la fel de „serios” – unul destul de arogant”, menționează politologul.

Victor Stepaniuc vrea să creadă că răspunsul dat de ACUM socialiștilor nu este unul final. Potrivit lui, situația creată arată că dacă aceste două partide nu vor avea voință și rațiunea să poarte negocieri pentru orice fel de acord, atunci inițiativa de a forma o majoritate parlamentară trece automat către Partidul Democrat. „Acesta este un semnal pentru aceste două partide mari de opoziție”, spune Victor Stepaniuc.

Juristul Serghei Mișin este de părere că PSRM a făcut foarte bine că a așteptat validarea mandatelor de către Curtea Constituțională. În opinia lui, faptul că socialiștii au dat dovadă de înțelepciune pentru că nu au acordat atenție murdăriei la care au fost supuși în campania electorală. El consideră corect pasul făcut de socialiști prin care au propus anume discuții preliminare pentru că astfel cele două părți ar fi avut posibilitatea să discute pe marginea agendelor pe care le au.

Serghei Mișin consideră că în cadrul blocului ACUM nu este o opinie unică referitor la eventuala coaliție cu socialiștii. Potrivit lui, PSRM a recurs la propunerea de a iniția discuții preliminare inclusiv pentru a vedea cât de unit este blocul și cât de unită este agenda lor internă. „Blocul ACUM are posibilitatea să se împartă în trei fracțiuni – PAS, PPDA și PLDM. Cum poți fi sigur când creezi o coaliție cu un bloc, care vine mâine în Parlament și formează trei fracțiuni? De aceea, este nevoie de clarificare, dar blocul a respins această clarificare”, spune juristul.

Luni, 11 martie, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă, a invitat liderii Blocului Electoral ACUM DA PAS la „discuții în vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare”. A doua zi, marți, liderii blocului au respins invitația, motivând că înainte de alegeri toți candidații blocului la funcția de deputat au semnat un angajament public că „nu vor face alianțe cu partidele oligarhice și anti-europene”. Anterior, blocul ACUM a declarat că nu va purta discuții cu alt partid parlamentar – Partidul Democrat din Moldova.