logo

PSRM inițiază moțiune de cenzură


https://www.ipn.md/index.php/ro/psrm-initiaza-motiune-de-cenzura-7965_1109477.html

Partidului Socialiștilor inițiază moțiune de cenzură, acuzând Guvernul de criza continuă din sectorul energetic și incapacitatea de a întreprinde măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor și a economiei țării, transmite IPN.

PSRM acuză Guvernul Recean de „politică dezastruoasă care a dus la o nouă majorare a tarifelor pentru resursele energetice”. Aceste decizii, potrivit socialiștilor au provocat creșterea inflației, agravarea instabilității social-economice și, vor conduce la noi creșteri ale prețurilor la bunuri și servicii.  PSRM a pregătit toate documentele necesare și inițiază procedura de demitere a Guvernului.

La rândul său, într-o emisiune televizată, premierul Dorin Recean a menționat că executivul face tot posibilul ca să apere interesele cetățenilor. „Noi am făcut ceea ce este necesar pentru ca să ne asigurăm că facem tot ce este posibil ca să apărăm interesele cetățenilor noștri din Republica Moldova, inclusiv a celor de pe malul drept al Nistrului. Acum situația este de așa natură că Gazpromul a încercat să condiționeze aceste livrări de achitarea unei datorii inexistente și noi nu avem de gând să plătim acea datorie. Și mai este un lucru foarte important pentru cetățenii noștri din stânga Nistrului – Chișinăul are grijă de ei, iar Moscova lucrează împotriva lor”, a menționat Dorin Recean.

Aceasta nu este prima moțiune de cenzură a PSRM care vizează Guvernul Recean. O moțiune a fost inițiată în iulie 2023 și altă moțiune în octombrie 2023. Potrivit legii, pentru a putea fi examinată în plenul Parlamentului, proiectul ar trebui semnat de cel puțin 26 de deputați, iar pentru demiterea Guvernului este nevoie de 51 de voturi în Parlament.