logo

PSDE îndeamnă repetat alegătorii să voteze cu Alianța PSD-PNL la europarlamentare


https://www.ipn.md/index.php/ro/psde-indeamna-repetat-alegatorii-sa-voteze-cu-alianta-psd-7965_1105019.html

Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula, a venit cu un îndemn repetat față de cetățenii moldoveni care dețin și cetățenie română să voteze cu Alianța PSD-PNL la alegerile europarlamentare din 9 iunie. „Suntem aici pentru a vă îndemna la acțiune și mobilizare pentru a face o alegere fermă asupra unei căi de dezvoltare alături de familia europeană, cu un viitor mai sigur și mai prosper. Alianța PSD-PNL reprezintă unica soluție pentru o societate mai echitabilă, mai solidară și mai incluzivă. Prin prezența noastră la vot putem influența direct drumul pe care va merge țara noastrăˮ, a declarat Ion Sula vineri, 7 iunie, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

În ultima zi de campanie electorală, Ion Sula a subliniat sprijinul acordat în această perioadă de către membrii partidului din teritoriu, susținătorii, voluntarii și activiștii care au informat cetățenii despre importanța alegerilor europarlamentare. „Fără ajutorul vostru nu am fi putut transmite mesajul nostru și a mobiliza alegătorii în această direcție importantăˮ, a spus liderul PSDE.

„Astăzi, fiecare vot este o expresie a voinței noastre de a avea un viitor mai sigur și mai prosper. Haideți să arătăm că ne pasă, că suntem recunoscători pentru sprijinul oferit de România și Uniunea Europeană Republicii Moldova. Suntem hotărâți să contribuim la construirea unui viitor în siguranță. Stimați prieteni, vă îndemnăm să ieșim duminică, 9 iunie, în număr cât mai mare la vot și să susținem Alianța PSD-PNL, pentru a construi împreună un viitor mai bun pentru toți, iar vocea noastră să fie auzită în Uniunea Europeană prin europarlamentarii români. Haideți să construim împreună o societate bazată pe valori europene, pe echitate și solidaritateˮ, a declarat Ion Sula.

Vicepreședintele Partidului Social Democrat European, Eremei Priseajniuc, a comunicat că, în contextul aspirației naționale de a deveni membri ai Uniunii Europene, PSDE Moldova vine cu un mesaj de susținere către partenerii europenei, în mod special cei care fac parte din familia politică a social-democraților europeni și către moldovenii care dețin cetățenia europeană să iasă la vot și să susțină progresul european.