PSD propune crearea unei agenţii independente pentru protecţia consumatorului
https://www.ipn.md/index.php/ro/psd-propune-crearea-unei-agentii-independente-pentru-protectia-consumatorului-7965_972432.html
Partidul Social Democrat (PSD) anunţă că va propune în scurt timp o iniţiativă legislativă menită să asigure o protecţie reală de către stat a consumatorilor, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele partidului, deputatul Dumitru Braghiş, a menţionat miercuri, 5 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că actualmente organizaţiile neguvernamentale din domeniu nu au suportul statului, iar instituţiile de pe lângă departamentele de stat sunt subordonate Guvernului şi nu funcţionează eficient.
Parlamentarul a subliniat că recent, în subordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului, a fost instituit Inspectoratul principal de stat pentru supravegherea pieţei, metrologie şi protecţia consumatorilor, despre care nu se aude, însă, nimic.
Iniţiativa PSD urmăreşte crearea unei agenţii independente pentru protecţia consumatorului, cu atribuţii largi. „Este bine ştiut că elaborarea politicilor este atribuţia Guvernului, iar reglementarea şi controlulul se efectuează de către agenţiile independente”, a menţionat Dumitru Braghiş.
„Astăzi consumatorul este pus în situaţia să se apere singur, şi nu doar nu doar de mărfuri necalitative, ci şi de monopolişti, fără vreo şansă de câştig în instanţa de judecată”, a subliniat Eduard Muşuc, secretarul PSD, explicând necesitatea modificărilor în legislaţie la capitolul protecţia drepturilor consumatorului, în special
Agenţia independentă pentru protecţia consumatorului se propune a fi creată în decurs de 4-5 luni, pe lângă Parlamentul Republicii Moldova, a precizat deputatul Dumitru Godoroja. Aceasta va coordona la nivel naţional problemele consumatorilor. Una dintre probleme, spune parlamentarul, sunt preţurile pe piaţă, care sunt cu mult mai mari faţă de cele din Uniunea Europeană, inclusiv şi din cauza agenţilor economici monopolişti.
Estimările pentru crearea agenţiei se ridică la circa 3 mln lei.