logo

Promo-LEX atestă incertitudini cu privire la locul votării alegătorilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/promo-lex-atesta-incertitudini-cu-privire-la-locul-votarii-8006_1069285.html

Prevederile electorale cu privire la locul exercitării dreptului de vot spun că acesta se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. Totodată, în cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței el votează în localitatea în care își are reședința. În aceste condiții Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor locale generale și a alegerilor parlamentare noi din 20 octombrie (3 noiembrie) 2019 atenționează asupra incertitudinilor cu privire la locul votării alegătorilor. În cel de-al șaselea raport, Misiunea recomandă aplicarea pentru scrutinul local a normei speciale prin care dreptul de vot în cadrul alegerilor se condiționează de criteriul de domiciliul alegătorului și nu de cel al reședinței.

Într-o conferință de presă la IPN, șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor, Pavel Postica, a menționat că incertitudinea legată de locul votării ține de interpretarea deficitară a articolului din Codul Electoral care stipulează că la alegerile locale generale nu participă alegătorii care nu domiciliază pe teritoriul circumscripției, localității corespunzătoare. „Iarăși ne pomeni cu aceeași situație problematică – ce prevalează domiciliul sau reședința? Ce înseamnă nu domiciliază? În sensul valabilității domiciliului sau reședinței”, a declarat Pavel Postica.

„Corespunzător, din punctul nostru de vedere, Parlamentul trebuie să revizuiască această normă și să stabilească o claritate – ce prevalează în cadrul alegerilor locale generale, domiciliul sau reședința? Or, noi avem foarte multe situații când se pare că reședința prevalează sau din contra nu prevalează”, explică șeful Misiunii.

Potrivit Misiunii de observare, există suspiciuni rezonabile privind cazuri de migrare artificială a cetățenilor în contextul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019. În urma analizei datelor oficiale privind mișcarea mecanică internă a numărului cetățenilor pentru perioada 19 august 2019-10 octombrie 2019, contrar practicii comune specifice majorității unităților administrativ teritoriale de nivelul I, în minimum 29 de localități au existat câte cel puțin trei solicitări de înregistrare a reședinței, dar, suplimentar, și solicitări de înregistrare la domiciliu.

Potrivit lui Pavel Postica, în cadrul turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie, Misiunea Promo-LEX va avea 40 de echipe mobile care vor monitoriza procesul electoral în cele peste 380 de circumscripții electorale de nivelul întâi și doi. Vor fi observatori pe termen scurt doar în incinta secțiilor de votare deschise pe teritoriul municipiului Chișinău, inclusiv în suburbii. De asemenea, observatorii vor desfășura și numărarea paralelă a voturilor pentru funcția de primar general al Chișinăului. Astfel, în ziua alegerilor vor fi delegați 307 de observatori pe termen scurt.