logo

Proiectul noului Cod al Audiovizualului este depăşit de rigorile audiovizualului european, susţine Agenţia Media Impact


https://www.ipn.md/index.php/ro/proiectul-noului-cod-al-audiovizualului-este-depasit-de-rigorile-audiovizualului-7967_958779.html

Proiectul noului Cod al Audiovizualului, adoptat la 6 aprilie, în primă lectură de către Parlament, este un document rudimentar, depăşit de rigorile audiovizualului european. Acesta nu rezistă nici recomandărilor anterioare ale experţilor internaţionali, nici realităţii existente în audiovizualul autohton, se arată într-un comunicat al Agenţiei Media Impact, remis pentru Info-Prim Neo spre difuzare. „Alarma privind modul în care ar putea fi denaturate eforturile întregii societăţi pentru crearea condiţiilor libere şi accesibile în dezvoltarea audiovizualului autohton ţine de misiunea mijloacelor de informare în masă”, consideră autorii comunicatului. În acest context, Agenţia Media Impact îşi asumă responsabilitatea de a monitoriza îndeaproape procesul de dialog dintre societatea civilă şi Parlament. Agenţia va elabora un ciclu de reportaje, interviuri, opinii televizate ce vor fi plasate pe portalul www.impact.md şi vor fi distribuite celor peste 20 de posturi TV partenere din R. Moldova, România şi Ucraina. Disputele deputaţilor de la şedinţa în plen a Parlamentului, la care s-a discutat proiectele de lege din domeniul audiovizualului şi noul Cod al Audiovizualului, pot fi vizionate într-un colaj video plasat pe portalul www.impact.md. Varianta extinsă poate fi solicitată de la coordonatorii de program ai Agenţiei Media Impact. Anterior, reprezentaţii organizaţiilor neguvernamentale din domeniul mass-media au solicitat Parlamentului să amâne cu o lună examinarea proiectului Codului audiovizualului, timp în care Legislativul să organizeze audieri cu societatea civilă, să accepte expertize şi să ţină cont de avizele primite. În opinia lor, „procesul de elaborare a proiectului s-a desfăşurat totalmente netransparent, conţinutul proiectului de Cod, afişat pe site-ul Parlamentului, marţi, 28 martie, constituind o surpriză”.