logo

Proiectul Legii cu privire la statutul mun. Chişinău prevede diminuarea competenţelor administraţiei locale în folosul unei majorităţi efemere. Interviu Info-Prim Neo cu Dorin Chirtoacă, primarul general al capitalei


https://www.ipn.md/index.php/ro/proiectul-legii-cu-privire-la-statutul-mun-chisinau-prevede-diminuarea-competent-7965_972198.html

[ - Domnule Chirtoacă, Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la statutul municipiului Chişinău, aşteptat încă de la începutul acestui deceniu, şi l-a expediat Parlamentului pentru adoptare. Ce părere aveţi despre conţinutul acestuia?] - Este încercată diminuarea competenţelor Primăriei şi trecerea mai multor competenţe executive în subordinea Consiliului muncipal, ceea ce este împotriva separării puterilor în stat, respectiv, în administraţia publică locală, şi se crează o confuzie între legislativ şi executiv. [ - Funcţionari din Guvern au declarat că la elaborarea proiectului de Lege s-a colaborat şi cu administraţia Primăriei. Aţi cooperat cu autorităţile centrale în acest sens?] - Recent nu am avut nici o propunere în ceea ce priveşte Legea statutului municipiului Chişinău. Acest proiect stă de câţiva ani pe agenda Guvernului. Anterior, încă înainte de alegerile locale din 2007, s-ar putea să fi fost consultări. Este vorba despre o modalitate formală de a consulta şi de a introduce anumite propuneri din partea administraţiei locale, pentru că, în esenţă, atâta timp cât proiectul prevede diminuarea competenţelor administraţiei locale în folosul unei majorităţi efemere, temporare din Consiliu, înseamnă că nu se ţine cont de principiul modului în care trebuie organizată activitatea unei primării. [ - Cum ar trebui, în opinia Dumneavostră, să fie împărţite funcţiile între cele două structuri ale municipalităţii?] - Conform Legii Administraţiei Publice Locale, executivul local şi toate serviciile municipale care prestează servicii de-a lungul unui întreg an bugetar înseamnă executarea a ceea ce decide Consiliul municipal. Proiectul, însă, crează contradicţie. Legea cu privire la APL spune una şi Legea cu privire la statutul municipiului Chişinău va spune cu totul altceva.