logo

Proiectul de modificare a Constituției, consultat public la Parlament


https://www.ipn.md/index.php/ro/proiectul-de-modificare-a-constitutiei-consultat-public-la-parlament-7965_1103834.html

Proiect de lege cu privire la modificarea Constituției ca urmare a referendumului care urmează să se desfășoare concomitent cu alegerile prezidențiale din acest an a fost supus primelor consultări publice. Acestea au fost organizate de către Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități. În urma consultărilor, proiectul va fi definitivat, apoi va fi solicitat avizul Curții Constituționale, iar ulterior va fi înregistrat proiectul de hotărâre pentru a stabili data și conținutul propriu-zis al întrebărilor de la referendum, transmite IPN.

„În Republica Moldova, chiar dacă este reglementat acest instrument numit referendum constituțional, din păcate, până în prezent nu a fost utilizat niciodată până la bun sfârșit pentru a produce efecte juridice. Noi, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități, cât și deputați, suntem responsabili și conștienți de toate etapele care urmează. În urma consultărilor de azi vom definitiva acest proiect. Apoi va urma solicitarea avizului în adresa Curții Constituționale, după care vom înregistra proiectul de hotărâre pentru a stabili și data, și conținutul propriu-zis al întrebărilor”, a declarat președinta Comisiei, Veronica Roșca.

Președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a declarat că acest subiect intră în aria de competență a legislativului. Și în anul 2019 a fost o experiență asemănătoare, iar ambele scrutine, atât alegerile parlamentare anticipate, cât și referendumul au fost validate de către Curtea Constituțională. „În redacția actuală a Codului Electoral e menționat că referendumul poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale și parlamentare. Reiterăm că acest proiect ține de oportunitatea politică”, mai spus șefa CEC.

Mihai Corj, liderul asociației Lex Scripta, consideră că în proiectul de lege trebuie să se regăsească nu doar sintagma „declarând integrarea în Uniunea Europeană”. În opinia sa, în proiect trebuie stipulate două elemente, și anume „aderarea și integrarea în Uniunea Europeana”.

„Sper foarte mult că prin acest referendum constituțional, în Republica Moldova va fi redat un prestigiu și mai multă încredere acestei proceduri democratice, acestei instituții – referendumul – care a suferit foarte mult de pe urma a tot felul jocuri politice pe parcursul anilor. Și sper că de acum încolo va fi un nou început pentru această procedură extrem de importantă, unde cetățenii în mod direct pot să participe la luarea celor mai importante decizii”, a declarat președintele comunității „WatchDog.MD”, Valeriu Pașa.

„Trebuie să vedem în ce măsură putem să reflectăm acest obiectiv strategic în așa fel încât el să presupună o acțiune continuă. S-a menționat – este aderarea la UE și integrarea în UE, care este un proces continuu. Dacă înțelegerea noastră este că integrarea în UE este obiectivul strategic, asta înseamnă nu doar aderarea, dar și în continuare se produce la nivelul statelor care sunt deja membre”, a menționat directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza.

Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, consideră că acest proiect este binevenit. În ceea ce ține de sintagmele „aderare” sau „integrare”, în opinia sa, trebuie să fie stipulat „integrare”, pentru că aderarea la Uniunea Europeană este doar un act, iar integrarea este continuă. „Nu trebuie să uităm că, după ce Republica Moldova eventual devine stat membru, integrarea va continua. La început vom fi parte a Uniunii Vamale în cadrul UE, după care eventual aderăm la Zona Shengen, Uniunea monetară etc.”, a mai spus Igor Boțan.