logo

Proiectul Codului Audiovizualului încalcă unele prevederi ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului


https://www.ipn.md/index.php/ro/proiectul-codului-audiovizualului-incalca-unele-prevederi-ale-organizatiei-mondi-7965_959413.html

Nici o companie serioasă nu va face investiţii în audiovizualul din R. Moldova, dacă nu va avea puterea de a lua decizii, a declarat directorul ÎM „Sun Comunications” John Maxemchuk în cadrul dezbatrilor publice referitor la proiectul Codului Audiovizualului (CA), care au avut loc vineri, 19 mai, la Chişinău. Proiectul Codului stabileşte că la fondarea unui radiodifuzor în R. Moldova, cota de participare a persoanei juridice sau fizice străine va fi mai mică decât procentul necesar pentru blocarea deciziilor. Potrivit lui Maxemchuk, această prevedere ar avea un impact negativ asupra dezvoltării audiovizualului din cauza lipsei investiţiilor străine. Iar interdicţia de activitate a investitorilor străini mai este şi o încălcare a unor prevederi ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a adăugat el. Purtătorul de cuvânt al Alianţei „Moldova Noastră” Victor Osipov a menţionat că această formulă contravine şi prevederilor Planului de Acţiuni R. Moldova-UE, solicitând excluderea ei din proiectul CA. Aceeaşi opinie a fost formulată şi de juristul Olivia Pârţac, pe motiv că asemenea formule vin din tradiţia istorică de a vedea în audiovizualul străin un inamic. Implicarea investiţiilor străine în audiovizualul din R. Moldova nu trebuie privită sub aspectul pericolului, dar al dezvoltării, a spus ea. Codul Audiovizualului a fosat adoptat în prima lectură de Parlament la 7 aprilie curent. Codul conţine 9 capitole şi 69 de articole. Mai multe aspecte din CA sunt criticate de experţi, jurişti şi politicieni, iar propunerile parvenite la dezbaterea de vineri for fi expediate spre examinare Parlamentului.