Proiectele actelor legislative vor conţine în mod obligatoriu expertizarea coruptibilităţii
https://www.ipn.md/index.php/ro/proiectele-actelor-legislative-vor-contine-in-mod-obligatoriu-expertizarea-corup-7965_960249.html
Toate proiectele care vor fi înaintate spre examinare Parlamentului vor trebui să fie însoţite, în mod obligatoriu, de avizul privind expertiza anticorupţie. Expertizarea va fi efectuată de către experţii selectaţi de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), care a lansat, vineri, 7 iulie la Chişinău proiectul „Diminuarea nivelului corupţiei prin implicarea societăţii civile în procesul de creaţie legislativă”.
În cadrul ceremoniei de lansare a proiectului, Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a menţionat că acest proiect are menirea nu doar să întărească relaţiile de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă şi să perfecţioneze calitatea actelor legislative, dar şi mai important este că tinde să diminueze nivelul corupţiei în societatea democratică în dezvoltare din R. Moldova.
Potrivit lui, în vederea diminuării pericolului unor erori legislative deja au fost iniţiate unele acţiuni. Astfel, în cel mai scurt timp, Guvernul urmează să propună amendamente la legislaţia naţională care va impune elementul de expertiză anticorupţie drept unul ogligatoriu în procesul legislativ. Iar proiectul propus de CAPC vine cu un suport în aplicarea acestor norme.
Coordonatorul juridic al Programului PACO al Consiliului Europei (CE), Tatiana Cojocaru a declarat că CE apreciază lansarea acestui proiect, inclusiv pentru faptul că pune accent pe prevenirea corupţiei şi nu pe combaterea post-factum. În acest sens, CE va susţine iniţiativa CAPC în cadrul Programului PACO, care prevede promovarea rolului activ al societăţii civile în lupta contra corupţiei şi oferirea tehnicilor de expertiză a coruptibilităţii proiectelor actelor normative.
Potrivit preşedintelui CAPC, Galina Bostan misiunea proiectului constă în diminuarea nivelului corupţiei prin implicarea societăţii civile în procesul de creaţie legislativă în scopul excluderii prevederilor legale care generează sau favorizează corupţia. În vederea implementării acestui proiect, CAPC a selectat, în bază de concurs public, 14 experţi, dintre care 4 doctori în drept. Aceştia deja au efectuat expertiza a trei acte legislative, iar la moment sunt examinate alte nouă acte, care urmează a fi expediate săptămâna viitoare Serviciului analitic informaţional şi Direcţiei juridice a Parlamentului.
Proiectul „Diminuarea nivelului corupţiei prin implicarea societăţii civile în procesul de creaţie legislativă”, finanţat de Fundaţia „Eurasia” se va implementa pe perioada de activitate a actualului Legislativ.