logo

Proiect pentru împrumuturi mai ieftine pentru ÎMM-uri


https://www.ipn.md/index.php/ro/proiect-pentru-imprumuturi-mai-ieftine-pentru-imm-uri-7966_1087626.html

Întreprinderile mici și mijlocii vor avea o nouă modalitate de a garanta împrumuturile, și anume garanțiile de portofoliu. Antreprenorii se vor putea împrumuta de la bănci mai ieftin și mai rapid. Prevederile se conțin într-un proiect de lege prezentat de deputatul PAS, Dumitru Alaiba, și ministrul economiei, Sergiu Gaibu, transmite IPN.

„În prezent avem un cerc vicios, în care un antreprenor care are nevoie de finanțare nu poate să acceseze un produs bancar, un credit sau împrumut pe motiv că nu-l poate garanta. Urmare a acestei inovații în legislație, mizăm pe o accelerare a împrumuturilor de către ODIMM, în cazul dat. Republica Moldova are oportunități imense, trebuie doar să ne mișcăm mai rapid pentru a le materializa”, a declarat într-o conferință de presă deputatul PAS.

Ministrul economiei a menționat că în anul 2021 deja a fost o creștere semnificativă a solicitărilor de garanții. „Am eliberat circa 468 de garanții, ceea ce constituie jumătate din toate garanțiile emise de Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii de la înființare, în 10 ani”. „Aceste 468 de garanții constituie investiții în economia națională în valoare de peste un miliard de lei. Este o sumă impunătoare, dar aceasta creează și o presiune operațională pe ODIMM. Din acest motiv, am decis să facem această modificare în lege, pentru a fi permisă garantarea de portofoliu, care va duce la operaționalizarea mai rapidă a resurselor disponibile la ODIMM, dar și scurtarea timpului de procesare”, a notat Sergiu Gaibu.

Ministrul a anunțat și o altă noutate pentru întreprinderile mici și mijlocii. În curând va fi eliminat  comisionul de 0,5% aplicat în prezent de către ODIMM pentru acordarea unei garanții. Acest fapt ar urma să reducă costul de finanțare pe care îl suportă antreprenorii.