logo

Programul vizitei premierului Chiril Gaburici la Bruxelles


https://www.ipn.md/index.php/ro/programul-vizitei-premierului-chiril-gaburici-la-bruxelles-7965_1018583.html

Reforma justiţiei, lupta cu corupţia şi creşterea economică durabilă – sunt printre subiectele-cheie care vor fi discutate la Bruxelles de către prim-ministrul Chiril Gaburici cu înalţii oficiali europeni. Premierul se va afla în capitala Belgiei în zilele de 26 şi 27 februarie, în fruntea unei delegaţii din care mai face parte şi vicepremierul Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, notează IPN.

„Vizita pe care o efectuez la Bruxelles are o semnificaţie deosebită, deoarece integrarea europeană va constitui fundamentul activităţii Guvernului pe care îl conduc. Un rol esenţial îl va avea finalizarea reformei justiţiei, eficientizarea activităţilor de combatere a corupţiei, asigurarea unei creşteri economice”, a declarat premierul.  Chiril Gaburici a menţionat şi modernizarea ţării şi a spus că asigurarea ireversibilităţii parcursului european al Moldovei nu va avea nicio şansă fără realizarea reformelor şi cooperarea strânsă cu UE, în vederea asigurării preluării, la nivelul cel mai înalt, a standardelor europene.

Pe parcursul vizitei la Bruxelles, şeful Cabinetului de miniştri va avea întrevederi separate cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate,Federica Mogherini, şeful Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE - Moldova, Andi Cristea, preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, şi alţi oficiali.