logo

Program de Burse, Concursul „Burse de Merit” 2011


https://www.ipn.md/index.php/ro/program-de-burse-concursul-burse-de-merit-2011-7542_1064820.html

                

                                                                                                                                                                 Program de Burse

                                                                                                                                        Concursul  „Burse de Merit” 2011


Centrul de Informaţii Universitare
anunţă concursul Burse de Merit – 2011 pentru cei mai buni studenţi ai ţării, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova (CRRM), cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi a companiei Orange Moldova.

Programul oferă în bază de concurs 50 de burse anuale a cîte 12000 MDL, după cum urmează:

 35 burse – pentru studenţii de la ultimul an de studii (ciclul licenţă);

 15 burse -  pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii (ciclul masterat).

La concurs pot participa studenţi, cetăţeni şi rezidenţi ai RM, cu vîrsta limită de 30 ani, de la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul licenţă - anul absolvirii 2012), inclusiv  studenţii – masteranzi de la primul an de studii (cu frecvenţă la zi), de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile de învăţămînt universitar din RM, avînd media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani.

Studenţii care beneficiază de alte burse pentru anul de studii 2011-2012, decît cele oferite de către instituţiile de învăţămînt universitar,  nu sunt eligibili concursului BM 2011.

Participanţii la concurs vor prezenta formularul de înscriere la program şi declaraţia pe proprie răspundere (formularul poate fi ridicat la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau accesat de pe pagina
www.eac.md), inclusiv următoarele acte:

·         Curriculum Vitae

·         Certificat/sau adeverinţă – care confirmă înmatricularea în ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, cu referinţă la studenţi), şi în primul an de studii (cu frecvenţă la zi, cu referinţă la studenţi masteranzi);

·         Studenţi – certificat academic vizat de către decanatul facultăţii cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv  rezultatele din sesiunile de iarnă –vară 2011 şi nota medie generală pentru întreaga perioadă de studii;

·         Masteranzi – diploma de licenţă, inclusiv suplimentul la diplomă - în original şi copii de pe acestea;

·         O scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic care cunoaşte activitatea studentului. Scrisoarea va fi semnată, autentificată de către serviciul personal din cadrul universităţii, şi anexată la dosar. 

·         Copiile materialelor – pentru întreaga perioadă de studii (ciclu licenţă sau masterat) ce confirmă participarea la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri sau olimpiade studenţeşti etc. (cele mai relevante pe perioada dată).

·         Lista articolelor ştiinţifice – pentru perioada de studii universitare, cu datele bibliografice complete. Publicarea articolelor va fi confirmată prin copii xerox a primei pagini de articol,  a copertei şi cuprinsului tipăriturii care a inserat materialul participantului.

·         Un plic (format A4) cu timbru,  şi cu adresa de la domiciliu a candidatului.

·         Copie de pe buletinul de identitate inclusiv de pe fişa de însoţire

·         În cazul studenţilor cu dizabilitati/orfani se vor anexa acte doveditoare, eliberate de către instanţele împuternicite

Actele mai sus menţionate vor fi prezentate pentru concurs într-un plic transparent (folie), formatul A4.

Dosarele incomplete nu vor fi examinate.

Dosarele nu se restituie.

Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi independenţi şi Consiliul Donatorilor.

Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.  

ATENŢIE!!!

Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse şi interviul într-o limbă străină.

Data limită de prezentare a dosarelor este 3 noiembrie 2011, ora 17:00.

Dosare prezentate după data limită nu vor fi examinate.

Doar candidaţii selectaţi, vor fi invitaţi pentru interviu.

Rezultatele concursului vor fi cunoscute la data de 8 decembrie 2011.

Dosarele complete vor fi depuse la sediul Centrului de Informaţii Universitare, str. Puşkin 16, tel: 221167; 221172, www.eac.md (Burse de Merit, Formular)

Sponsori: BC  „Moldova Agroindbank” SA şi compania Orange Moldova.

Parteneri media: Compania Teleradio Moldova, Săptămîna, Jurnal de Chişinău, Timpul, Info-Prim Neo.

Parteneri:  Agenţia de publicitate „Kim Art”, Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din RM