logo

Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Victoria Șapa


https://www.ipn.md/index.php/ro/profilul-candidatului-la-functia-de-primar-al-municipiului-balti-8012_1100129.html

Articolul face parte din ciclul IPN de prezentare a candidaților la funcția de primar al municipiului Bălți în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Partidul Politic „Șansă” a desemnat-o pe Victoria Șapa în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Bălți la alegerile locale din 5 noiembrie.

Victoria Șapa s-a născut în Republica Moldova pe 2 decembrie 1986. La vârsta de 11 ani a început să practice tenis, iar la 14 ani participa deja la turnee internaționale. În anul 2004 a început studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, și paralel a activat în calitate de antrenor de tenis. În 2007 și-a urmat părinții, emigrând în Canada împreună cu fiica. A activat în domeniul construcțiilor, urbanismului și investițiilor imobiliare. În 2023 a decis să devină parte a oamenilor care, potrivit ei, au posibilitatea să schimbe spre bine situația în Moldova.

Pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, candidata declară venituri de 25 841 de dolari, sursa venitului fiind compania Remax. Soțul declară dividende de la Oleg Semenov PA în valoare de 125 de mii de dolari. Candidata deține o casă de locuit dobândită în anul 2021, cu o suprafață de 300 de metri pătrați, precum și un apartament dobândit în anul 2019, cu o suprafață de 110 metri pătrați. Victoria Șapa mai are un autoturism dobândit în anul 2022 și deține 100% cotă-parte în agenția imobiliară Oleg Semenov PA, cu sediul juridic în Florida, SUA.

Prioritățile trasate de Victoria Șapa se referă la reparația capitală a tuturor drumurilor din municipiu, amenajarea parcurilor, spațiilor moderne de recreere, crearea unui cinematograf modern din oraș. O altă prioritate este implementarea unui program de renovare care ar presupune transferarea oamenilor din locuințele vechi în casele noi.

Candidatul își mai propune un program social pentru pensionari, care ar include o plată suplimentară de 1000 de lei pentru persoanele în etate a căror pensie este mai mică de 5000 de lei. Reparația capitală a curților de bloc, asigurarea iluminatului stradal de înaltă calitate, amenajarea terenurilor pentru copii, construirea unui parc de distracție gratuit „NordLand” care ar trebui să ofere, potrivit candidatei, un impuls nou de dezvoltare a potențialului turistic și ar trebui să devină un loc de odihnă pentru orășeni. Modernizarea grădinițelor și construirea celor noi, transportul gratuit pentru toți locuitorii municipiului sunt alte priorități trasate de Victoria Șapa.

Conform tragerii la sorți, Victoria Șapa a fost înscrisă preliminar cu numărul 7 în buletinul de vot.