logo

Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Maxim Moroșan


https://www.ipn.md/index.php/ro/profilul-candidatului-la-functia-de-primar-al-municipiului-balti-8012_1099934.html

Articolul face parte din ciclul IPN de prezentare a candidaților la funcția de primar al municipiului Bălți în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova l-a desemnat pe bălțeanul Maxim Moroșan în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Bălți la alegerile locale din 5 noiembrie. Candidatul are 34 de ani și, de un an, este liderul asociației obștești „Я Бельчанинˮ (Sunt Bălțean).

Maxim Moroșan este căsătorit, tată a doi copii. A absolvit Academia financiar-industrială din Moscova, Federația Rusă, specialitatea jurist, și Academia prezidențială (РАНХиГС) din același oraș, specialitatea administrație municipală și de stat.

Din 2010 până în 2020 a făcut afaceri în domeniul auto. Timp de zece ani a fost reprezentantul diasporei moldovenilor pe teritoriul Federației Ruse. În 2023 a devenit președintele organizației teritoriale a Partidului Socialiștilor la Bălți.

Pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, declară venituri de 480 de mii de ruble și 420 de mii de ruble împreună cu soția, sursa venitului în ambele cazuri fiind societatea cu răspundere limitată  „МТЛ АВТО ЛИДЕР” în Federația Rusă. Maxim Moroșan deține un apartament în valoare de 3 303 508 de ruble, dobândit în anul 2019, cu o suprafață de 36,2 metri pătrați. Are în proprietate un teren intravilan de 0,16 ha din 2018 și trei autoturisme. De asemenea, deține o cotă parte de 100% din societatea cu răspundere limitată „МТЛ АВТО ЛИДЕР” și o cotă de participare de 70% din societatea cu răspundere limitată „СТРОЙТРУ БПЛАСТ”, înregistrate în Federația Rusă.

Prioritățile anunțate de candidatul Maxim Moroșan țin de susținerea oamenilor în etate (crearea magazinelor, farmaciilor și cantinelor sociale, evenimentelor socio-culturale), dezvoltarea unui programul de susținere a familiilor tinere și femeilor însărcinate. O altă prioritate se referă la reparația capitală a tuturor grădinițelor din oraș și a taberei pentru copii „Олимпиец” (Olimpicul), dezvoltarea domeniului IT, industrial și cel al turismului.

Candidatul își mai propune un program de dezvoltare a infrastructurii care include amenajarea curților de bloc, a locurilor de parcare, zonelor de recreere. Soluționarea problemei deșeurilor, animalelor fără stăpân sunt alte sarcini trasate de Maxim Moroșan.

Conform tragerii la sorți, candidatul a fost înscris preliminar cu numărul 3 în buletinul de vot.