logo

Producătorii moldoveni sunt instruiţi în domeniul exportării produselor agroalimentare


https://www.ipn.md/index.php/ro/producatorii-moldoveni-sunt-instruiti-in-domeniul-exportarii-produselor-agroalim-7966_1023202.html

Circa 30 de agenţi economici participă, în perioada 20-21 octombrie, la un training privind accesul pe piaţa Uniunii Europene a produselor agroalimentare, textile şi altele. Participanţii la curs sunt familiarizaţi cu cerinţele importatorilor din UE, transmite IPN.

Cursul practic pentru grupurile de producători din Republica Moldova este organizat în contextul implementării Acordului de Asociere semnat între Moldova şi Uniunea Europeană. „Ne-am propus să-i informăm pe agenţii economici, pentru că actualmente sunt ţinta numărul unu în contextul exporturilor. Asociaţia pe care o reprezint susţine grupurile de producători prin a le oferi informaţii despre tehnicile de marketing, procedurile de export, negocierea unui contract pentru a putea accede pe piaţa UE”, a menţionat Mariana Rufa, director executiv al Asociaţiei Businessului European.

Potrivit organizatorilor, agenţii economici vor putea obţine aptitudini practice pentru a cunoaşte, în viitor, cum să efectueze operațiuni de comerț exterior pentru produse în stare proaspătă şi procesate. „Pentru a avea succes în exportul produselor este necesar să cunoști detaliat cerinţele importatorilor din UE. Potenţialii exportatori investesc relativ mult timp, energie şi bani pentru a exporta, de aceea trebuie să aibă toată informația necesară pentru a se pregăti. Înainte de a merge peste hotare şi a se întâlni cu potenţiali importatori, este important să fie bine pregătiţi şi să cunoască aşteptările pe care le au importatorii faţă de produsele pe care doresc să le exporte”, a menţionat expertul economic din Germania, Uwe Konst.

Participanţii la curs au menţionat că training-ul este o posibilitate bună de a cunoaşte cerinţele importatorilor europeni. „Training-ul este foarte important pentru că toate informaţiile sunt noi pentru mine atât pe aspectul cooperării între diferiţi agenţi economici, cât şi datele despre contabilizarea produselor, aspectele legislative. Este important că au venit experţi de peste hotare, care demult au trecut prin toate etapele. Aici învăţăm lucruri practice, nu doar teoretice”, a spus Petru Mehov, reprezentantul unei întreprinderi specializate în creşterea fructelor.

„Pentru noi este foarte important training-ul pentru că suntem bobocei în domeniu. Informaţia este foarte utilă şi sperăm că o vom aplica în practică. Noi trebuie să cunoaştem cerinţele fiecărei ţări importatoare”, a menţionat Elena Munteanu, reprezentanta unei cooperative de întreprinzător specializate în creşterea alunelor şi migdalelor.

Cursul de instruire este organizat de Asociaţia Businessului European cu suportul oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul Fundaţiei Est-Europene şi a programului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”. Cursul este co-finanţat de Proiectul MAC-P al Băncii Mondiale.